Starea sănătăţii lui Alexei Navalnîi se deteriorează în închisoare



Starea de sănătate a lui Alexei Navalnîi se deteriorează în închisoarea unde acesta execută o pedeapsă de doi ani şi jumătate de detenţie, a declarat avocata disidentului rus, informează Agerpres.

Olga Mihailova, unul dintre avocaţii principalului opozant al Kremlinului, a spus că Navalnîi se plânge de „dureri puternice de spate”.

Alexei Navalnîi a putut consulta un neurolog, care nu i-a transmis diagnosticul şi s-a limitat la a-i prescrie Ibuprofen, un medicament antiinflamator.

„Acesta a fost tot tratamentul său”, a spus Mihailova. „Nu ştiu cum se simte acum. Ar trebui să vadă un medic adevărat”, a adăugat avocata.

Navalnîi se află în colonia penitenciară Pokrov, la 100 de kilometri est de Moscova, centru de detenţie cunoscut ca fiind unul dintre cele mai dure din Rusia.

Unul dintre principalii colaboratori de-ai lui Navalnîi, Leonid Volkov, a apreciat că administraţia penitenciară ar putea încerca să ascundă faptul că opozantul a fost transferat la infirmerie.

Cunoscut pentru anchetele sale anticorupţie ce vizau elita politică rusă, Alexei Navalnîi s-a simţit rău pe 20 august anul trecut, în timp ce se întorcea cu o cursă aviatică din oraşul siberian Tomsk spre Moscova şi a fost internat de urgenţă la Omsk, un alt oraş din Siberia.

Ulterior, Navalnîi a fost transportat la Berlin, după lungi dispute între susţinătorii săi şi medicii ruşi. Mai multe laboratoare occidentale au confirmat că Navalnîi a fost otrăvit cu un agent neurotoxic din clasa Noviciok.

Alexei Navalnîi a fost arestat în seara zilei de 17 ianuarie 2021, la revenirea în Rusia, pe un aeroport de lângă Moscova.

Editor : M.L.



Citește mai mult..