Ministerul Educației, impresionat de numărul de elevi prezenți la simulările examenului de BAC

[ad_1]

Ministerul Educaţiei a făcut publice, recent, mai multe informații cu privire la simularea examenului de bacalaureat, în intervalul 22 – 25 martie. Astfel cu această ocazie, ministerul a ținut să sublinieze și faptul că anul acesta, un număr mare de elevi au fost prezenți la probele scrise.


In articol:


”Subliniază importanţa acestor examene în parcursul lor educational”, a menționat Ministerul Educaţiei, totodată a mai precizat că probele scrise s-au ținut în condiții de siguranță pentru elevi.

În ce condiții s-au desfășurat simulările examenului de bacalaureat 2021 și câți elevi au fost prezenți la probele scrise?

De asemenea, Ministerul Educației a transmis mai multe detalii cu referire la condițiile în care s-au desfășurat simulările examenului de bacalaureat de anul acesta.

”Luni, 22 martie 2021, a avut loc proba scrisă la Limba şi literatura română. Au fost prezenţi 112.153 de elevi. Nu au putut participa elevii din 78 de unităţi de învăţământ liceal, aflate în localităţi în care rata incidenţei cumulate
la nivelul unităţii este mai mare sau egală cu 6/1000 locuitori (aproximativ 5% din numărul total de unităţi). Din cauza unor tentative de fraudă au fost eliminaţi cinci candidaţi. Marţi, 23 martie 2021, s-a desfăşurat proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului (matematică, respectiv istorie). Au participat 108.913 elevi, din care 74.178 au susţinut proba la matematică, iar 34.735 au susţinut proba la istorie. Nu au putut participa elevii din 88 de unităţi de învăţământ liceal aflate în localităţi în care rata incidenţei cumulate la nivelul unităţii este mai mare sau egală cu 6/1000 locuitori.
Patru candidaţi au fost eliminaţi”
, a precizat Ministerul Educaţiei.

Ministerul Educației, impresionat de numărul de elevi prezenți la simulările examenului de BAC

Citeste si: Țara îngenuncheată de coronavirus. Peste 100.000 de infectări într-o singură zi- record absolut

În ce județ din țară s-a înregistrat cea mai mare rată de prezență la probele scrise?

Ministerul Educației a dat detalii și despre județele cu cea mai mare și cea mai mică rată de prezenţă la simulările examenului de bacalaureat 2021, astfel: cea mai mare rată de prezentă de 94% s-a înregistrat în

judeţul Harghita, pe când judeţele cu cea mai scăzută rată de prezență au fost Braşov, Ilfov şi Timiş, dar și judeţe în care se află 72 din cele 88 de licee în care nu s-au putut desfășura examenele.

Conform Ministerului Educației, miercuri, 24 martie 2021, când a fost stabilită proba scrisă la alegere a profilului- proba E.d), au participat 106.082 de elevi. La această probă scrisă nu au fost prezenți elevii, din 88 de licee aflate în localităţi carantinate zonal.

”Au fost eliminaţi din examen şase candidaţi. O rată de prezenţă semnificativă (94%) s-a înregistrat, de asemenea, în judeţul Harghita. Judeţele cu procente scăzute de participare au fost Braşov (20%), Timiş (20%) şi Ilfov (22%), judeţe în care se află 72 din cele 88 de licee în care nu s-a putut organiza simularea”, a mai precizat Ministerul.

”Felicităm unităţile şcolare organizatoare care, împreună cu inspectoratele şcolare şi sub coordonarea Ministerului Educaţiei, au desfăşurat aceste activităţi în condiţii de deplină siguranţă pentru elevii şi personalul implicat! Apreciem, de asemenea, participarea elevilor într-un număr semnificativ, indicator ce subliniază importanţa acestor examene în parcursul lor educational”, a mai adăugat Ministerul Educaţiei.

Citeste si: Sorin Cîmpeanu: „Susţin în continuare principiul că şcolile trebuie închise ultimele..”

[ad_2]

Citește mai mult..