„Face o eroare de logică de clasa a 9-a. Aștept decizia ministrului”



Vicepremierul Dan Barna l-a criticat marți pe consilierul onorific al ministrului Sănătății, după ce Ștefan Voinea a spus că închiderea magazinelor mai devreme este o măsură fără efect. Barna spune că a avut o discuție cu Vlad Voiculescu și că așteaptă „decizia” din partea ministrului.

Consilierul Ștefan Voinea susține că închiderea mai devreme a magazinelor nu se găsește printre măsurile eficiente împotriva răspândirii coronavirusului și că, din contră, ar putea avea efect invers. 

„Logica acestei măsuri este de a reduce timpul de interacțiune. Respectivul consiler face o eroare de logică de clasa a 9-a. El spune: nu am găsit din studiile pe care le-am consultat o analiză a acestei măsuri, prin urmare nu funcționează. Aștept decizia colegului meu Vlad Voiculescu. Am avut aseară o discuție cu el. I-am cerut să poarte o discuție cu respectivul consilier și aștept să văd care este rezultatul acestei discuții”, a declarat Dan Barna, la Digi24.

În intervenția sa, vicepremierul a vorbit și despre protestele care au avut loc luni. Acesta susține că „manifesterările huliganice sunt de neacceptat”. Barna spune că protestele au fost alimentate de un partid „extremist”, referindu-se la AUR.

„Să protestezi este un drept firesc, pe care îl susțin, dreptul la proteste este garantat. Însă, de aseară avem în mod oficial un partid extremist în Parlamentul României care și-a asumat aceste proteste. Și partea aceea dintre cei care au protestat și care consideră că e legitim să strigi repertoriul fascist este de neacceptat. Cei care s-au dus în curtea spitalului și au strigat „asasinii”, sunt huligani. Dreptul la protest este un drept firesc, dar manifestările huliganice sunt de neacceptat. Este o societate în care o mână de huligani și de derbedei încearcă să confiște agenda publică. Să nu ignorăm aceste manifestări. Să arătăm că aceste măsuri sunt necesare. România are printre cele mai relaxate măsuri din Europa”, a mai declarat liderul USR PLUS.

Editor : R.K.



Citește mai mult..

Leave A Reply

Your email address will not be published.