Cât timp durează imunitatea după COVID-19. Ce spun studiile
[ad_1]
Cât timp durează imunitatea după COVID-19. Vezi mai jos ce spun studiile realizate până în acest moment și cum le interpretează autoritățile medicale din România.
In articol:
Cât timp durează imunitatea după COVID-19. În momentul de față, dat fiind timpul relativ scurt de când s-a declanșat campania mondială de vaccinare, nu se știe exact cât durează protecția oferită prin vaccinare, dar cele mai probabile date diponibile vorbesc de minimun 1 an de la vaccinare.
Lucrurile vor fi mai clare când se vor încheia studiile clinice care urmăresc acest aspect. De exemplu, Pfizer, compania care comercializează Comirnaty, primul vaccin autorizat anti COVID-19 din UE, va continua să urmărească persoanele vaccinate în studiul său clinic timp de 2 ani. Acest lucru va permite companiei să adune informații despre durată protecției generate de vaccin.
Citeste si: Serul Pfizer-BioNTech are o eficienţă de 100% împotriva covid-19 la copii cu vârsta cuprinsă între 12 şi 15 ani
Cât timp durează imunitatea după COVID-19
Medicul Valeriu Gheorghiţă a declarat recent că imunitatea după vaccinarea anti-Covid ar putea dura cel puțin 12 luni. Coordonatorul campaniei de vaccinare anti-Covid din România este de părere că este, totuși, nevoie de mai multe date prin monitorizarea periodică a persoanelor vaccinate.
Medicul a precizat că anticorpii încep să apară la aproximativ 14 zile de la prima doză în cazul vaccinului produs pe Pfizer şi Moderna şi la trei săptămâni în cazul serului livrat de AstraZeneca, însă beneficiile „nu sunt masive” după doar o
doză. După administrarea rapelului, răspunsul imunitar apare la 10 zile în cazul serurilor de la Pfizer şi Moderna şi 2 săptămâni pentru vaccinul produs de AstraZeneca.
Citeste si: Bilanț coronavirus, azi 31 martie 2021. Un număr record de pacienți internați la ATI
Întrebat la un post TV dacă va fi nevoie să facem anual vaccinul anti-Covid, medicul a răspuns: „În opinia mea, şi nu doar a mea, ci şi a experţilor, foarte probabil că nu.
E posibil să fie anumite categorii de persoane care sunt la risc să dezvolte anumite forme severe şi e posibil să fie nevoie de o singură doză, e un booster, însă nu cred că vom ajunge să facem vaccinare sezonieră ca la gripă”.
Cum se creează imunitatea împotriva SARS-COV-2
Vaccinurile anti COVID-19 pot preveni infecția COVID-19 prin declanșarea răspunsului imun al organismului atunci când acesta întâlnește virusul.
Dacă o persoană vaccinata este ulterior expusă infecției cu noul coronavirus, sistemul imunitar recunoaște virusul și este deja pregătit să atace virusul, astfel încât va oferi protectie împotriva infecției cu SARS-COV-2.
Citeste si: O tânără însărcinată din Timișoara a murit de COVID. Avea 32 de ani și astepta primul copil
Potrivit portalului european oficial cu informații despre vaccinare, imunitatea durează de obicei mai mulți ani, uneori chiar toată viața.
Ea variază în funcție de tipul de virus și de vaccin.
Majoritatea vaccinurilor împotriva COVID-19 declanșează aceste răspunsuri imune la un fragment minuscul de SARS-CoV-2. Dacă o persoană căreia i-a fost administrat vaccinul împotriva COVID-19 se infectează cu virusul ulterior, sistemul imunitar recunoaște virusul.
Fiind deja pregătit să atace virusul, sistemul imunitar al acelei persoane va putea să ofere protecție împotriva bolii COVID-19.
Cel puțin 8 luni de imunitate anti-COVID19
Cel mai recent studiu publicat în revista Science a constatat că imunitatea poate dura cel puțin luni după vaccinare sau îmbolnăvirea cu SARS-Cov-2.
Potrivit dr. Shane Crotty, profesor la Institutul de Imunologie La Jolla din California care a condus studiul, echipa sa a măsurat toate cele patru componente ale memoriei imune la aproape 200 de persoane care au fost expuse la SARS-CoV-2 și care se recuperează.
Cercetătorii au descoperit că cei patru factori au persistat cel puțin 8 luni după infectarea cu virusul. Acest lucru este important, deoarece acest lucru arată că organismul poate „aminti” SARS-CoV-2. Dacă întâlnesc din nou virusul, celulele B de memorie se pot îndrepta rapid și pot produce anticorpi pentru a lupta împotriva acestuia.
Cu variații de la organism la organism, după 8-12 luni intervine „uitarea celulară”, iar sistemul imunitar rămâne iarăși mai ăuțin pregătit în fața COVID-19.
[ad_2]
Citește mai mult..