Un bărbat de 81 de ani din Mureș a plătit 250.000 de lei unor femei care îl șantajau cu poze compromițătoare

[ad_1]

Un bărbat în vârstă de 81 de ani din Luduș, județul Mureș a plătit 250.000 de lei unor femei care îl șantajau cu fotografii compromițătoare, făcute de una dintre ele în timpul unei vizite la domiciliul victimei.

Potrivit IPJ Mureș, din iulie anul trecut femeia l-ar fi vizitat pe bărbat acasă și ar fi realizat mai multe fotografii cu acesta în ipostaze compromițătoare, pentru ca ulterior, împreună cu alte trei femei, cu vârste cuprinse între 15 și 45 de ani, să îl șantajeze cu divulgarea imaginilor.

În toată această perioadă, octogenarul a fost stors de 250.000 de lei, iar pentru că nu a mai suportat să fie șantajat a sesizat Poliția, în speranța că își va putea recupera banii.

„La data de 29 martie, în urma activităţilor desfășurate, au fost identificate patru femei, cu vârste cuprinse între 15 și 45 ani, toate din Luduș, bănuite de șantaj”, se arată într-un comunicat al Poliției Române.

Două dintre cele patru femei au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, luni, 29 martie, urmând să fie cercetate într-un dosar penal de șantaj.

În cauză, cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduș, în vederea probării întregii activități infracționale.

Editor : I.C

[ad_2]

Citește mai mult..