18 protestatari din cei 22 ridicați de polițiști, reținuți pentru 24 de ore. Au participat la violențele din Piața Unirii

[ad_1]

18 protestatari din cei 22 ridicați dimineață de polițiști au fost reținuți pentru 24 de ore. Este vorba despre manifestanți care au participat la protestele violente din Piața Unirii, din București, în noaptea de luni spre marți. Aceștia sunt acuzați de ultraj, distrugere și deținere ilegală de muniții. Ei au fost ridicați în zorii zilei de acasă, după ce au fost percheziționați de procurori și polițiști. Audierile continuă și la această oră, la Poliția Capitalei.

12 jandarmi răniți, bănci și trei stații de autobuz în valoare de 32.000 de euro distruse în centrul Capitalei. Este bilanțul violențelor din noaptea de 29 spre 30 martie, când mai mulți protestatari au devenit agresivi. Imediat după incidente, au fost date 650 de amenzi în valoare de peste 400.000 de lei și au fost deschise opt dosare penale pentru distrugere. La cinci zile după, oamenii legii au făcut mai multe descinderi și percheziții.

Diana Sarca, purtător de cuvânt al Poliției Capitalei: Poliția Capitalei, sub coordoanraea Parchetului a pus în aplicare 24 de mandate de percheziție domiciliară în București, Ilfov, Giurgiu și Prahova și a pus în aplicare și mai multe mandate de aducere într-o cauza privind infracțiunile din noaptea de 29 spre 30 din zona Piața Unirii.

Citiți și:
VIDEO. Dezastrul de luni noaptea: Automate cu mâncare, sparte și golite. 4 stații STB vandalizate, cu o pagubă de 32.000 de euro

Printre jandarmii răniți la proteste s-a aflat și Răzvan Toma, locotenent-colonel în cadrul Jandarmeriei București.

Relatare de la evenimente, Ioana Ciurlea, jurnalist Digi24: Un jandarm este rănit. Are capul spart unul dintre jandarmi. Îi văd pe colegii lui încercând să îl ajute cu puțină apă.

Locotenent-colonel Răzvan Toma: Am 3 copci și arcada spartă. Din ce mi-a zis doctorul, e că puteam să am comoție cerebrală. Au fost agresivi. E o vorbă între noi Atunci când se termină cuvintele zboară pietrele. Ce să zic? Dacă au terminat cuvintele au dat cu pietre!

La percheziții, forțele de ordine au găsit mai multe probe, inclusiv materiale pirotehnice.

Editor : Liviu Cojan

[ad_2]

Citește mai mult..