Conor McGregor visează la o centură care să îi poarte numele. Cine este omul care o vrea în colecția sa



  • Champions League: Manchester City – Borussia Dortmund, marți, 22:00, Digi Sport 2

  • Champions League: Real Madrid – Liverpool, marți, 22:00, Digi Sport 1

Luptătorul de la categoria ușoară a venit cu această idee după ce a anunțat că a treia întâlnire cu Dustin Poirier va avea loc la data de 10 iunie în cadrul galei UFC 264.

McGregor vrea o centură care să îi poarte numele

Luptătorul irlandez are de gând să le propună șefilor din UFC să creeze o centură care va purta numele său.

McGregor și-a făcut publică ideea pe paginile de socializare și, deși nu ar fi o centură recunoscută oficiali, fanii sportului în cușcă au fost încântați.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Una dintre persoanele entuziasmate de ideea lui Conor McGregor este chiar Michael Chandler, luptătorul care activează și el la aceași categorie de greutate din UFC.

Mai mult decât atât, Chandler susține că deja a făcut loc pentru centură pe șemineul său.

„Îmi place ideea. Poți spune orice despre Conor, dar este cel mai mare nume din sporturile de contact de pe planetă. Și nu doar în momentul acesta. Este așa de ceva timp și cred că va rămâne și în viitor. Nu cred că se va realiza ideea lui, dar cred că ar fi ceva interesant.

Mi-ar plăcea să îl învingă pe Dustin Poirier și apoi să mă lupt cu el pentru centură. Mi-ar plăcea să adaug centura ’McGregor’ la colecția mea. Vreau să intru în cușcă cu McGregor mai devreme sau mai târziu”, a comentat Michael Chandler, citat de MMA Mania.

Conor McGregor și Dustin Poirier, din nou în cușcă

Irlandezul Conor McGregor și americanul Dustin Poirier vor lupta din nou în cușca UFC. Un nou episod al rivalității dintre cei doi mari luptători de MMA va avea loc în vară, după ce președintele UFC, Dana White, a reușit să-i convingă pe McGregor și pe Poirier.

A treia luptă dintre cei doi practicanți de Arte Marțiale Mixte va avea loc în cadrul galei UFC 264, pe 10 iulie, în Las Vegas.

Etichete: conor mcgregor , ufc , dustin poirier



Citește mai mult..