Polițiștii de frontieră au găsit pașapoarte false ascunse în șosetele unui bărbat

[ad_1]

Un bărbat din Republica Moldova și-a ascuns actele false în șosete și s-a ales cu dosar penal după ce a fost descoperit de polițiștii de frontieră. Oamenii legii au identificat două paşapoarte biometrice cu însemnele autorităţilor din ţara vecină, care s-au dovedit a fi false, informează, miercuri, Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi.

Potrivit Agerpres, care citează un comunicat al instituției, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, la volanul unui autoturism înmatriculat în Republica Moldova, un cetăţean moldovean, în vârstă de 37 de ani.

Existând suspiciuni cu privire la faptul că bărbatul ar deţine documente false, a fost efectuat un control amănunţit, ocazie cu care au fost descoperite, ascunse pe gambele persoanei respective, două paşapoarte biometrice cu însemnele autorităţilor din Republica Moldova.

În urma verificărilor specifice efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că documentele în cauză nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, fiind false.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a fost contactat de un cetăţean din Republica Moldova, care i-a înmânat documentele şi trebuia să le transporte în Turcia unde urma să le predea unei alte persoane.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

Editor : A.A.

[ad_2]

Citește mai mult..