A murit un actor cunoscut pentru rolurile din Seinfeld și Twin Peaks
[ad_1]
Doliu în lumea filmului: a murit un actor cunoscut mai ales pentru rolurile din serialele Seinfeld și Twin Peaks.
In articol:
Walter Olkewicz, un actor cunoscut mai ales pentru rolurile din serialele Twin Peaks și Seinfeld, a murit la vârsta de 72 de ani, informează The Independent.
Actorul a murit marți (6 aprilie) în California „după o lungă bătălie cu infecții”, relatează publicația Deadline.
Vestea a fost confirmată de fiul său, scenaristul Zak Olkewicz.
Citeste si: Cel mai tânăr miliardar care s-a îmbogățit prin forțe proprii. Are doar 26 de ani și a renunțat la Stanford pentru visul său
Prezență episodică în Seinfeld, dar cu impact la public
„A fost un om bun care și-a împins dragostea pentru creativitate și arte în tot ceea ce a făcut”, a spus Zak Olkewicz.
„Mi-a predat acea pasiune și aștept cu nerăbdare să le transmit asta și nepoților pe care i-a iubit atât de mult”, a mai spus fiul actorului.
Walter Olkewicz a interpretat jolul „Nick” în episodul „The Cadillac” (sezonul 7, episodul 14) din celebrul serial Seinfeld, transmis în premieră în luna august 1996.
Olkewicz s-a născut în Bayonne, New Jersey, în anul 1949.
Și-a făcut debutul pe ecran în thrillerul science-fiction Futureworld din 1976, înainte de a obține un rol în comedia de război „1941” a lui Steven Spielberg, din 1979.
Prezența lui Walter Olkewicz în Twin Peaks „Fire Walk With Me” (1992) s-a continuat cu un rol în reluarea serialului sub forma Showtime din 2017.
Actorul american a jucat rolul lui Marko în serialul TV „Wizards and Warriors” și rolul antrenorului Wordman în lungmetrajul Making the Grade.
Este, de asemenea, recunoscut pentru rolul de muncitor al rafinăriei de petrol Dougie Boudreau în emisiunea ABC Grace Under Fire, precum și pentru prezența din serialul Partners in Crime.
Walter Olkewicz a avut apariții în spectacole precum Who’s The Boss, Cheers, ER, Family Ties și Murder, She Wrote, conform USA Today.
[ad_2]
Citește mai mult..