„Suntem gata să oferim orice sprijin necesar pentru soluționarea conflictului”

[ad_1]

Liderul turc, Recep Erdogan, a făcut apel la soluționarea pașnică a conflictului din estul Ucrainei, după o întâlnire cu omologul său ucrainean la Istanbul. Erdogan a precizat că Turcia va oferi „orice sprijin necesar” pentru a rezolva conflictul.

Volodimir Zelenski s-a deplasat la Istanbul ca parte a unei vizite programate anterior și a discutat vreme de trei ore cu Erdogan, pe fondul tensiunilor crescânde din ultimele săptămâni dintre Ucraina și Rusia din cauza conflictului din estul Ucrainei, relatează Reuters, citat de Mediafax.

Moscova a început, în ultima vreme, să desfășoare un număr din ce în ce mai mare de trupe în apropiere de graniță, generând îngrijorări la Kiev cu privire la o posibilă reaprindere a conflictului din Donbas. Kremlinul neagă că trupele sale sunt o amenințare, dar spune că vor rămâne atâta timp cât va fi necesar. Ulterior, însă, autoritățile ruse au spus că vor interveni în favoarea separatiștilor dacă „va fi cazul”, iar că un eventual astfel de conflict ar însemna „începutul sfârșitului” pentru Ucraina.

Vorbind la o conferință de presă alături de Zelenski, Erdogan a spus că speră că conflictul va fi rezolvat pașnic, prin dialog diplomatic, în conformitate cu legile internaționale și integritatea teritorială a Ucrainei. „Suntem gata să oferim orice sprijin necesar pentru aceasta.”

Zelenski a spus că pozițiile Ucrainei și Turciei au coincis în privința amenințărilor din zona Mării Negre și a răspunsului la aceste amenințări și a adăugat că l-a informat pe Erdogan „în detaliu” cu privire la evoluțiile din Donbas.

Turcia, membră NATO, a avut o strânsă cooperare cu Rusia în ceea ce privește conflictele din Siria, Libia și Nagorno-Karabakh, precum și în domeniile apărării și energiei, dar a criticat anexarea Crimeei și a sprijinit integritatea teritorială a Ucrainei. De asemenea, a vândut drone către Kiev în 2019.

Președintele rus Vladimir Putin, Într-o convorbire telefonică cu Erdogan, vineri, a acuzat Ucraina de „acțiuni provocatoare periculoase” în Donbas.

Editor : Adrian Dumitru

[ad_2]

Citește mai mult..