Speranță pentru România – fundraising pentru cei aflați în nevoie



Încă există umanitate, în ciuda tuturor evenimentelor neplăcute pe care tot oamenii le creează. ONG-ul Speranță pentru România se ocupă de cazuri sociale și umanitare, iar românii nu au întârziat să răspundă chemării lor.


In articol:


Pe an ce trece, persoanele încep să devină din ce în ce mai generoase, mai ales în contextul pandemiei. Am realizat că nu numai noi încercăm să supraviețuim, dar în special cei ce deja se aflau în condiții de trai nefavorabile, boli și sărăcie, impuse de viață.

Românii au înțeles că dăruind din puținul lor, reprezintă multul altora, iar asta le aduce satisfacție în suflet, știind că au contribuit unei cauze ce își poate găsi rezolvarea cu ajutorul lor.

Cum poți ajuta o cauză prin Speranță pentru România

Un simplu gest de dragoste, de atenție, de bunătate, poate lumina ziua oricărei persoane. La fel este și în cazul gesturilor caritabile, unde o simplă donație, oricât de mică, dar dintr-o putere colectivă, are un impact ca de domino asupra cauzei respective.
Primul gest este cel ce dă startul, iar cele ce urmează fulgerător, pot prelungi zilele cuiva.

Citeste si: Povestea emoționantă a lui Luca-David, un băiețel de 4 ani cu leziuni profunde pe creier. „Îmi doresc să aibă în sfârșit o copilărie”

Fiecare nouă donație este ca o cărămidă în plus pusă fundației acelei cauze, pentru a ajunge mai repede la suma necesară.

Dacă simți că vrei să faci o diferență în lume, doneaza prin sms persoanelor încercate de tribulațiile vieții.

Tot mai mulți oameni donează cauzelor umanitare, deoarece au înțeles că ajutorarea aproapelui este parte din natura firească a lumii. Majoritatea preferă să folosească transferul bancar, plata online cu cardul, SMS-ul sau ca o ultimă variantă PayPal-ul. Asociația Speranță pentru România este liantul dintre donatori și cei nevoiași.

Mână de la mână, fiecare cauză, fiecare persoană, copil sau familie, se apropie zilnic de lumina de la capătul tunelului întunecat, dureros, în care sunt blocați.

Cum transformă acest ONG necazul și neputința în Speranță

Asociația Speranță pentru România își are bazele în anul 2009, site-ul lor oficial fiind www.sperantapentruromania.ro. Echipa lor s-a transformat constant, fiind nevoie de mai mulți angajați, pentru a putea face față numărului extraordinar de mare de cazuri a celor ce suferă în această țară.

Spre deosebire de anul 2019 unde suma strânsă de ei era 900.000 euro, acum, datorită implicării, dedicării și profesionalismului de care au dat dovadă, au reușit să ajungă la suma de peste 2.600.000 euro. Au depus eforturi colosale pentru a se extinde și a acoperi arii cât mai mari, știind că fiecare colț al țării are nevoie de o rază de speranță-n suflet.

Citeste si: Micuțul Filip are nevoie de ajutor. La doar trei săptămâni suferă de o boală rar întâlnită

Efortul lor remarcabil le-a adus

posibilitatea de a ajuta de la 5 cazuri lunare, la peste 300, iar zilnic donațiile românilor le întrec așteptările, ridicându-se la peste 6000 de euro. Își doresc și aspiră la soluționarea a cât mai multor cazuri umanitare, pregătindu-se să lanseze o serie de live-uri pe platformele de socializare.

Fiecare caz în parte merită același nivel de ambiție și sprijin atât din partea asociației, cât și a oamenilor ce donează. Noi cei ce ne plângem întruna de problemele banale ale vieții, ar trebui

să realizăm că leucemia și cancerul, foametea sau alte boli crunte, deși le-a pus sufletul în genunchi, oamenii aceștia nu și-au pierdut zâmbetul de pe chip. Ei sunt cu adevărat o lecție de viață pentru noi, ce ne învață să apreciem mai mult ce avem, în special sănătatea.

Adu-le un motiv în plus de bucurie, donând cauzelor care te impresionează cel mai mult de pe www.sperantapentruromania.ro.

Contact: 0770372401



Citește mai mult..