Pensiunile au fost eliminate de la finanțările pentru afaceri în mediul rural, după ce multe au fost transformate în case de locuit

[ad_1]

Pensiunile au fost eliminate de la finanțările pentru afaceri în mediul rural, pentru următorii doi ani. Decizia îi aparține ministrului Agriculturii, Adrian Oros, care susține că multe dintre pensiunile ridicate pe fonduri europene au fost scoase din circuitul turistic și transformate în case de locuit. În urma acestei decizii, suma alocată proiectelor de tip non-agricol pentru perioada 2021-2022 a fost înjumătățită la 150 de milioane de euro.

În ultimii șase ani, aproape 1.000 de români și-au construit pensiuni în sate cu peisaje pitorești, de la munte, deal sau câmpie.

Un exemplu este și al Marianei Leș, care a aplicat pentru un proiect pe fonduri europene împreună cu fiul ei.

Mariana Leș, proprietar de pensiune: „Am accesat în anul 2015 fondurile europene. Pensiunea este în localitatea Secuieu, județul Cluj. Sunt 8 camere, era maximul de camere care se puteau construi pe axa respectivă. De la fonduri europene am primit 100.000 de euro, proiectul a costat mai mult”.

În perioada 2014-2020 au fost câștigate prin PNDR 900 de proiecte pe fonduri europene prin care fie s-au înființat, fie au fost extinse pensiuni agroturistice. Valoarea estimată de 112 milioane de euro. În urma unor controale efectuate de Ministerul Agriculturii s-a constatat că multe dintre aceste pensiuni nu au mai funcționat și s-au transformat în case de locuit.

Adrian Oros, ministrul Agriculturii: „Am constatat că asemenea pensiuni au fost edificate în zone rurale unde nu are nimic de-a face cu turismul și apoi, după perioada de monitorizare, s-au transformat în case. Practic unii și-au făcut case cu banii dedicați pensiunilor. Este un fapt, e neplăcut, l-am constatat și trebuie corectat, din 2023 iarăși o să alocăm această sumă”.

În perioada 2021-2022, care va face trecerea la ciclul financiar 2021-2027, pensiunile vor fi excluse de la finanțare. Rămân, însă, eligibile proiectele pentru modernizarea celor deja existente, dar cu un buget înjumătățit: de la 263 de milioane de euro, la 150 de milioane de euro.

Ministrul Agriculturii a precizat, însă, că pensiunile vor fi reintroduse la finanțare din anul 2023, cu o redefinire a condițiilor de finanțare.

Editor : Georgiana Marina

[ad_2]

Citește mai mult..