VIDEO-Afacere prosperă din cosmeticele lucrate manual,cât mai naturale



Cosmeticele lucrate manual și făcute din ingrediente naturale sunt motivul pentru care doi soți din Hărman, județul Brașov au renunțat la joburile lor.


In articol:


Până acum câțiva ani familia Posea era una obișnuită. Ana lucra ca asistent medical în blocul operator, iar Sorin era economist. Totul s-a schimbat în momentul în care cei doi soți au creat primele produse hand made, 100% naturale.

„Mă spălam excesiv pe mâini și la un moment dat începusem să am răni pe mâni și nu mă ajuta niciun produs din comerț și atunci am zis că trebuie să-mi fac eu ceva. Și am făcut un săpun și o cremă”, povestește Ana Posea.

Ca să ajungă la rețetele perfecte pentru cosmetice, Ana și Sorin au făcut sute de încercări. Astăzi, soții Posea ne-au arătat cum devine realitate un săpun hand made.

Afacere profitabilă cu fonduri europene- cosmetice lucrate manual

„Sunt uleiuri de măsline, de cocos, de ricin, palmier, unt de cacao, unt de shea. Aceste uleiuri vin amestecate cu o soluție de leșie, adică apă și sodă. Folosim uleiuri esențiale pentru parfum. Aici avem ulei esențial de pergamotă, geranium și cedru”, explică cei doi soți.

Pentru început, peste uleiurile esențiale se toarnă un amestec din ulei de măsline și plante infuzate care vor colora săpunul.

Soluția de sodă este strecurată printr-o pânză, iar apoi totul este amestecat cu mixerul. Când compoziția capătă consistența perfectă se adaugă alte uleiuri esențiale pentru parfum, iar soluția este mixată pentru câteva secunde.

„Ăsta deja este săpun. Îl turnăm, avem grijă să nu se formeze bule de aer că dacă se formează bule de aer, o să fie urât săpunul. Sunt petale de rosa damascena care chiar miros”, spun antreprenorii.

Săpunul este lăsat la întărit pentru 24 de ore. Când este gata, calupul mare se tăie cu un instrument special în bucăți de aproximativ o sută de grame. 

Pentru ca visul lor sa devina realitate, sotii Posea au apelat la fonduri europene nerambursabile.

„În cei 70 de mii de euro nu a fost doar atelierul, a fost și dotarea lui și cheltuieli pentru analize, pentru materie primă.

Decât să ajungem o firmă foarte mare și să avem pe piață nișe produse care se găsesc peste tot preferăm să rămânem la nivelul nostru, cu niște produse deosebite. Să nu facem rabat sub niciun fel de la calitate”, spune Sorin Posea.

Cosmeticele lucrate manual de cei doi, comandate peste hotare

Din 2017, când au pornit afacerea, și până acum soții Posea a reușit să creeze numeroase produse care pot fi folosite la orice vârstă.

Gelurile de duș, cremele de față și corp, șampoanele sau balsamurile pentru păr au ajuns la clienți din toată țara, dar și din străinătate. Andreea, de exemplu, comandă cosmeticele din Germania, acolo unde locuiește de câțiva ani.

„Sunt din ingrediente naturale, deci nu conțin tot felul de chimicale care, din păcate, se folosesc în foarte, foarte multe produse din comerț, deci nu avem nimic sintetic”, spun clienții.

Prețurile caestor produse incep de la 13 lei un sapun si ajung pana la 55 de lei o cremă sau un gel de dus.

 

 

 



Citește mai mult..

Leave A Reply

Your email address will not be published.