”Vom lua niște decizii foarte importante!”. Anunțul făcut de Monica Niculescu, după înfrângerile cu Italia

[ad_1]

  • Liga 1: Chindia – Hermannstadt, sâmbătă, 15:00, Digi Sport 1

  • Liga 1: Universitatea Craiova – Sepsi, sâmbătă, 20:30, Digi Sport 1

Căpitanul echipei, Monica Niculescu, a transmis, după înfrângerea Mihaelei Buzărnescu, 2-6, 6-2, 6-7 (5), că ia în calcul, pentru ziua a doua, să facă modificări în ceea ce privește jucătoarele care vor intra pe teren, gândindu-se să joace chiar și la simplu, deși în programarea inițială ar fi trebuit să dispute doar partida de dublu, alături de Gabriela Ruse.

Monica Niculescu, reacție după cele două înfrângeri din barajul cu Italia

Sunt emoții diferite pe bancă, Am făcut tot ce am putut pentru a câștiga. S-a încercat să avem zgură, dar nu s-a putut.

E posibil să facem schimbări mâine. Astăzi avem nevoie de odihnă, vom lua cina și vom face planul. Știu că e 0-2, dar noi încă avem încredere. Poate reușim mâine surpriza.

Există șanse să mă vedeți și la simplu. Nu vreau să spun nimic, dar vom lua niște decizii importate în această seară”, a declarat Monica Niculescu, la emisiunea Așii Tenisului, de la Digi Sport.

În prima zi, Irina Bara a fost învinsă de Elisabeta Cocciaretto, 1-6, 4-6, în timp ce Mihaela Buzărnescu a cedat, după mai bine de trei ore de joc, la Martina Trevisan, 2-6, 6-2, 6-7 (5).

Conform planificării inițiale, sâmbătă, începând cu ora 14:00, în direct la Digi Sport 2, Irina Bara ar fi trebuit să joace împotriva Martinei Trevisan, în timp ce, în al doilea joc de simplu, care va avea miză doar în cazul unei victorii în primul meci, Mihaela Buzărnescu urma să o întâlnească pe Elisabeta Cocciaretto.

La dublu, Monica Niculescu și Gabriela Ruse vor juca, dacă nu vor apărea modificări, împotriva perechii formate din Jasmine Paolini și Giulia Gatto-Monticone.

Etichete: monica niculescu , romania italia , baraj billie jean king cup

[ad_2]

Citește mai mult..