Dl. Voiculescu ne spune că acele dihănii care i-au strigat „Marș, criminalo!” medicului Andreea Moldovan au dreptate

[ad_1]

Gazetarul Cristian Tudor Popescu îl critică pe ministrul demis al sănătății, Vlad Voiculescu, pentru afirmațiile – lipsite de dovezi – cum că ar putea fi mii de decese de COVID ce nu apar în bilanțurile oficiale și le consideră lipsite de responsabilitate. Ele vin într-un moment dificil al pandemiei și al campaniei de vaccinare, când teoriile conspirației prind foarte ușor, iar astfel de insinuări nu fac decât să sporească neîncrederea oamenilor în instituții și autorități, arată CTP.

„Cum o să fie numai 137 de morți (bilanțul de vineri – n.r.)?! Sunt mii de morți, pe care îi ascund ăștia din cifre! Așa ne-a spus dl. Voiculescu astăzi, așa a declarat chiar în Republica. A spus: Nu e exclus să fie mii de morți în plus. Din ce a spus dl. Voiculescu, și anume că se ascund morți, că sunt mult mai mulți și e vorba de mii, rezultă că transmite în opinia publică ideea că au dreptate cei care au zbierat, în fața spitalului, „Asasinilor!” la adresa medicilor care îi tratau pe bolnavi în spital. Rezultă clar, toată lumea își dă seama acum: medicii omoară oameni în spitale și ăștia îi ascund din cifre! Acele dihănii care i-au strigat medicului Andreea Moldovan „Marș, criminalo!”, în fața Ministerului Sănătății, înseamnă că au dreptate, potrivit dlui Voiculescu. Și doamna este tot o criminală, fiind medic, nu? Omoară oameni și ei sunt ascunși din cifre. Așa ne spune dl. Voiculescu”, a comentat cu sarcasm Cristian Tudor Popescu, vineri seara, la Digi24.

CTP: Dl. Voiculescu este pe cât de inteligent, pe atât de perfid

„Am spus despre dl. Voiculescu că este un politicar prost, dar un om cu intenții bune. Retrag ambele calificări, pentru că dl. Voiculescu nu este prost, iar în ceea ce privește intențiile dlui Voiculescu eu nu mai văd decât eforturi din partea domniei sale de a face cât mai mult rău prin prejur, după ce a fost scos din funcția de ministru. E vorba de această declarație a domniei sale, care nu se bazează pe niciun fel de suport, nu-și asumă nicio cifră și spune: N-am documentat încă aceste afirmații, nu o să folosesc cifre. Dl. Voiculescu este pe cât de inteligent – e deosebit de inteligent -, pe atât de perfid. Această exprimare „nu e exclus să fie mii de morți în plus” vedeți cum este făcută? Ca oricând să poată să spună: Dar ce, eu am zis că erau? Am zis că nu e exclus, adică e o posibilitate” – a arătat gazetarul.

„Când faci o asemenea afirmație, de o asemenea gravitate, vă dați seama ce înseamnă: se ascund morți! Așa ceva n-au făcut nici măcar dihăniile astea care ies să zbiere prin piață și prin fața Ministerului Sănătății, nu au venit cu ipoteza asta, că sunt mii de morți în plus, care sunt ascunși. Au avut altele!”, a adăugat CTP.

Oamenii riscă să nu mai aibă încredere în nicio cifră

„De anul trecut și până acum, transmite dl. Voiculescu populației, au murit mult mai mulți oameni, dar au fost ascunși din cifre. Și spune: „investigațiile noastre”. Noastre. Știți, cum se spunea pe vremuri: „organele noastre de Securitate”, adică sânge din sângele nostru, al poporului. Investigațiile noastre! Care noastre?” se întreabă gazetarul, subliniind ambiguitatea expresiei.

„Să presupunem că e adevărat, că e o diferență de mii de morți. Cum poți, ca persoană responsabilă, fost ministru de două ori, cum poți să faci această declarație publică înainte ca să existe vreo confirmare, ca să existe vreo confruntare, ca să se facă o anchetă? Pe baza cui? Pe baza zicerilor unor prieteni de-ai dumitale din Ministerul Sănătății? A fost confruntat Institutul Național de Sănătate Publică?” – a continuat CTP șirul întrebărilor. 

„Oamenii acum pot să nu mai aibă încredere în nicio cifră: Păi, dacă a spus dl. Voiculescu că se ascund morții! Nu testele, nu infectații noi, ci chiar morții! Atunci, toate cifrele sunt puse sub semnul întrebării” – a arătat CTP posibilele consecințe.

O bombă aruncată. Procuratura ar trebui să lămurească

Ar trebui ca Procuratura să lămurească, după ce face această declarație publică și și-o asumă dl. Voiculescu, mai spune CTP. Gazetarul se întreabă din nou cât de responsabil este fostul ministru. „În acest moment al pandemiei, în care circulă tot felul de teorii și de conspirații și de manipulări ordinare împotriva vaccinării, împotriva portului măștii, un infern, vine dl. Voiculescu, imediat după ce a fost dat afară, și ne comunică acest lucru, pe care nu-l poate argumenta cu dovezi și îl aruncă în spațiul public. Va avea efect, bineînțeles, și știe foarte bine, de aceea v-am spus, e o persoană foarte inteligentă și remarcabil de perfidă”, subliniază Cristian Tudor Popescu.

Gazetarul reliefează posibilele consecințe ale unui astfel de gest: „Problema e că lovește în credibilitatea – și așa extrem de șubrezită – a autorității, a autorităților, a instituțiilor din România. Asta este o bombă aruncată. Oamenii pot să intre într-o stare de nesiguranță, de anxietate: Păi, bine, domnule, dacă ăștia ne mint, ăștia ascund morți, atunci ce să mai credem?”

„Ce vaccinare? Minte ăștia, domnule!”

În plus, e un moment în care procesul de vaccinare a avut o frână, și nu din pricina guvernului, ci a firmei AstraZeneca, a menționat CTP. O speranță că acest moment ar putea fi depășit este în cele 80.000 de vaccinări pe zi la care s-a ajuns, dar pericolul este că acum, și aceste cifre ar putea fi percepute drept o minciună „Minte ăștia, care 80.000? Păi dacă ei minte cu morții, cum să…? N-a făcut 80.000, domn’le, minte ăștia! Ca să ne asuprească, să ne subjuge cu dictatura. Minte!” – a reprodus CTP mecanismul de gândire al celor care se lasă ușor influențați de teoriile conspirației.

În final, gazetarul atrage atenția și asupra a ceea ce ar putea fi interpretat ca un gest de lașitate al fostului ministru al sănătății. „Atât vreau să vă mai întreb: de ce dl. Voiculescu nu a fost alături de dna Moldovan, în fața Ministerului Sănătății? Dl. Voiculescu a fost mereu cu dna. Moldovan lângă el, și-a adus-o lângă el, se agață cu disperare de imaginea bună și meritată a dnei. doctor, a ieșit cu ea la toate conferințele de presă, i-a delegat toate atribuțiile. Și când a plecat dna doctor, cu protestatarii – cu dihăniile – în față, de ce n-a ieșit dl. Voiculescu la braț cu dna doctor, ca să-i înfrunte sau să le înfrunte pe respectivele?” – a punctat gazetarul.

Citiți și: CTP, polemică în direct cu Vlad Voiculescu la Digi24: „Ați inundat casa, ca să nu ia foc!”

 

[ad_2]

Citește mai mult..