Miniştrii de externe din statele UE discută astăzi despre situaţia lui Aleksei Navalnîi



Miniştrii de externe ai UE vor discuta astăzi despre cazul Aleksei Navalnîi. Anunțul a fost făcut duminică de guvernul german, care, împreună cu Franţa, îndeamnă autorităţile ruse să-i acorde îngrijiri medicale principalului opozant al Kremlinului.

„Cu prilejul reuniunii de mâine (luni – n.r.) de la Bruxelles, miniştrii de externe ai UE vor discuta despre situaţia lui Navalnîi”, a declarat şeful diplomaţiei germane Heiko Maas pentru cotidianul german Bild. El le-a cerut „urgent” autorităţilor ruse să-i asigure un „tratament medical adecvat” opozantului rus, dată fiind degradarea „foarte preocupantă” a stării sale de sănătate, scrie Agerpres.

Heiko Maas a îndemnat, de asemenea, ca Aleksei Navalnîi, deţinut în prezent într-o colonie penitenciară, „să aibă acces la medici în care are încredere”, adăugând că „dreptul său la îngrijiri medicale trebuie să-i fie garantat fără întârziere”.

În aceeaşi zi, ministrul francez de externe Jean-Yves Le Drian a lansat un mesaj similar, declarându-se „extrem de preocupat” de starea de sănătate a opozantului şi evocând „responsabilitatea majoră” a preşedintelui Vladimir Putin.

Şeful diplomaţiei franceze a lăsat să planeze şi ameninţarea unor noi sancţiuni europene.

„UE urmăreşte dosarul cu atenţie”, a spus el. „Am luat deja măsuri”, a adăugat el pe canalul de televiziune public France 3, „pachetul de sancţiuni este deja semnificativ, dar pot exista şi altele”.

„Îmi doresc să fie luate măsuri pentru a asigura integritatea fizică a lui Aleksei Navalnîi, dar şi eliberarea lui”, a mai spus ministrul francez.

Principalul opozant al Kremlinului a încetat să se alimenteze pe 31 martie pentru a protesta împotriva condiţiilor proaste de detenţie. În vârstă de 44 de ani, el a supravieţuit la limită otrăvirii cu un agent neurotoxic care l-a adus în comă. El a acuzat Kremlinul şi serviciile de securitate ruse că sunt responsabile pentru atac, ceea ce acestea au negat.

Medici apropiaţi de opozant au cerut sâmbătă să li se permită să-l vadă imediat, temându-se că acesta ar putea suferi oricând un atac cardiac letal.

Editor : A.P.



Citește mai mult..