”Domnilor, e o mare greșeală”



  • Liga 1: Hermannstadt – Astra, marți, 16:45, Digi Sport 1

  • Liga 1: Dinamo – UTA, marți, 21:30, Digi Sport 1

Aleksander Ceferin a făcut un apel, în deschiderea Congresului UEFA de la Montreux, către cele 12 cluburi fondatoare ale Super Ligii, să revină asupra deciziei.

Apelul făcut de Aleksander Ceferin către cluburile fondatoare ale Super Ligii

Aș vrea să mă adresez președinților de cluburi, în special pentru cei britanici. Domnilor, ați făcut o mare greșeală. Unii ar spune că ați făcut-o din avariție, alții că din ignoranță, dar acum nu mai contează. Toată lumea poate greși. Însă acum e timpul să vă răzgândiți, încă este timp. Fanii echipelor merită asta.

Nu vă cer să vă răzgândiți de dragul fotbalului, care, îmi imaginez, unora dintre dumneavoastră vă lipsește, nici măcar nu vă cer să vă răzgândiți pentru cei care fac sacrificii doar pentru a ajunge pe stadion să își încurajeze echipa favorită. Domnilor, vă cer să o faceți pentru fotbal”, a spus Aleksander Ceferin, conform Gazzetta dello Sport.

Președintele UEFA a transmis că decizia de a înființa o Super Ligă a Europei a fost luată strict pe considerente financiare și a reiterat faptul că în fotbalul, în competițiile sportive, este nevoie de ”surprize plăcute”, de echipe mici care reușesc performanțe neașteptate.

Egoismul a înlocuit solidaritatea. Banii au devenit mai importanți decât gloria sportivă. Pentru unii, suporterii au devenit simpli consumatori, iar competițiile au devenit produse. Noi încercăm să construim viitorului fotbalului, în timp ce unii egoiști vor să omoare fotbalul.

Unde era Manchester United înainte de Sir Alex Ferguson? Unde era Juventus acum 15 ani? Din ce știu, era în Serie B. Fotbalul se schimbă, fotbalul nu aparține nimănui. Mai bine spus, fotbalul aparține tuturor, pentru că fotbalul face parte din moștenirea noastră.

Trebuie să respectăm istoria, trebuie să respectăm tradiția și toate cluburile. Fotbalul e dinamic și impredictibil, de aceea e frumos. Avem nevoie de Atalanta, avem nevoie de Celtic, de Rangers, de Dinamo Zagreb, de Galatasaray. Avem nevoie de aceste cluburi, pentru ca toată lumea să poată visa. Trebuie să menținem visul viu!”, a transmis Aleksander Ceferin.

Cluburile fondatoare și formatul Super Ligii Europei

Cluburile fondatoare ale Super Ligii Europei sunt AC Milan, Arsenal, Atletico Madrid, Chelsea, Barcelona, Inter, Juventus, Liverpool, Manchester City, Manchester United, Real Madrid și Tottenham.

Formatul:

  • 20 de cluburi participante: celor 12 anunţate până în acest moment li se vor alătura alte 3 şi vor fi, astfel, 15 cluburi fondatoare
  • Cele 15 cluburi vor evolua în fiecare an în noua competiţie, iar lor li se vor alătura, în fiecare sezon, alte 5 echipe, care se vor califica în funcţie de rezultatele din sezonul precedent
  • Meciurile vor avea loc la mijloc de săptămână, exact cum se întâmplă acum cu partidele din UEFA Champions League sau Europa League, astfel că weekendurile vor fi rezervate, păstrând tradiţia, partidelor din competiţiile interne
  • Super Liga va începe în luna august
  • Vor exista două grupe de câte 10 echipe, cu meciuri tur-retur
  • Primele 3 din fiecare grupă se califică direct în sferturile de finală ale Super Ligii
  • Locurile 4-5 vor juca într-un play-off tur-retur pentru ultimele două locuri din sferturile de finală, care se vor juca în dublă manşă
  • Semifinale tur-retur
  • Finala în luna mai, într-o singură manşă

Etichete: presedinte uefa , aleksander ceferin , super liga europei



Citește mai mult..