„Un pas important pe calea adevărului și a justiţiei istoriei”

[ad_1]

Premierul Armeniei, Nikol Paşinian, a salutat decizia istorică a preşedintelui american Joe Biden de a recunoaşte oficial genocidul armean, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Nikol Paşinian i-a mulţumit preşedintelui SUA pentru acest „pas important pe calea adevărului și a justiţiei istoriei”, care oferă „un sprijin nepreţuit descendenţilor victimelor genocidului armean”, potrivit unui mesaj postat pe Facebook.

Recunoaşterea genocidului constituie „un exemplu încurajator pentru toţi cei care doresc să construiască o societate internaţională justă şi tolerantă”, a adăugat şeful guvernului armean.

Turcia a fost însă foarte deranjată de gestul liderului de la Casa Albă. Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat „terţe părţi” că se amestecă în problemele Turciei, în timp ce ministrul de externe Mevlut Cavusoglu a declarat că ţara sa nu are „lecţii de primit de la nimeni privind istoria sa”.

Joe Biden a recunoscut sâmbătă genocidul armean, devenind primul preşedinte al Statelor Unite care a calificat astfel moartea a 1,5 milioane de armeni masacraţi de Imperiul Otoman în 1915. Peste 20 de ţări au recunoscut oficial acest genocid.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : B.P.

[ad_2]

Citește mai mult..