VIDEO – Sărbătoare cu aer de libertate



Se simte deja relaxarea în ultimul weekend de sărbătoare înainte de Paşte şi 1 Mai. Petrecăreţii au ieșit la terase şi în parcuri, peste tot în ţară, ori au luat cu asalt litoralul, de Florii


In articol:


Se simte deja relaxarea în ultimul weekend de sărbătoare înainte de Paşte şi 1 Mai. Petrecăreţii au ieșit la terase şi în parcuri, peste tot în ţară, ori au luat cu asalt litoralul, de Florii. 

Sărbătoarea de Florii vine cu primul aer de relaxare de la începutul pandemiei.  Credincioșii au luat parte la slujbă şi în interiorul bisericilor, iar petrecăreţii au ieșit la terase şi în parcuri, peste tot în ţară, ori au luat cu asalt litoralul.

Citeste si: Premierul Florin Cîțu, mesaj „bumerang” de Florii. Ce reacții a primit pe Facebook șeful Guvernului

Relaxare la malul mării

Mii de turiști au profitat de sărbătoare și de vremea frumoasă pentru a da o fugă a malul mării. După o plimbare pe faleză, cherhanalele au fost luate cu asalt.

Turiștii au comandat fructe de mare, dar nu a lipsit nici peștele din farfurie, mai ales că astăzi a fost și a doua dezlegare din postul de 40 de zile al Paștelui.

La această cherhana, toate mesele sunt ocupate, iar clienții au comandat atât un borș de pește sau storceag, cât și pește pe plită sau prăjit! 

Citeste si: VIDEO- Grecia și Spania așteaptă turiști români

Oamenii s-au bucurat de ziua frumoasă și în Vestul țării

În Vestul ţării, a fost aceeaşi atmosferă de sărbătoare. „Am ieșit să ne relaxăm puțin, ziua asta frumoasă, ne bucurăm că s-au ridicat restricțiile și sperăm să nu mai crească rata în peiroada următoare!”, spune o turistă. „O să ne bucurăm de ziua asta frumoasă, bem o cafea și apoi o să ne plimbăm și o să ne bucurăm de soare!”

„Am

servit o ciorbă de sturion, hamsie bineînțeles și icre. Cum vi se pare vremea? Minunată, neașteptată de frumoasă! Ținând cont că câțiva ani la rând a plouat, acum ne-am bucurat exact la terasă de ea!”, spune un turist.

Și la Cluj-Napoca, vremea a fost caldă, așa că ardelenii nu au ezitat să iasă la terasă pentru a mânca astăzi pește. De altfel, în localitatea Gilău din Cluj- peștele dezosat în mălai este o specialitate și delicatesă.

„Mai lăsăm un pic postul, măcar pentru o zi, oricum de săptămâna ce vine sunt sfintele Paști și abia așteptăm să ne bucurăm de sărbătorile ce urmează”, spune un clujean. „Am și nume de floare și am decis că este o zi bună pentru sărbătorire!”

Şi Gradina Botanica din Cluj Napoca a fost astazi plina de turisti. Fie ca au ales sa faca o plimbare printre plante si florile colorate, fie au facut fotografii, oamenii s-au bucurat de vremea frumoasa.

„Este foarte frumos, copiii sunt bucuri, fac clasament care sunt cele mai frumoase flori”, spun oamenii.

Cum a decurs slujba la Patriarhie

Cei evlavioși au privit ziua de Florii altfel. La Patriarhie, s-au adunat aproape 1.000 de credincioși care au ascultat Slujba.

Şi aici, ca şi în toate bisericile au păstrat aceleași reguli de distanțare fizică și au ascultat în tihnă slujba citită din Sfânta Evanghelie. „Pentru noi e la fel de deosebită ca toate slujbele, care preced o sărbătoare atât de mare, cea mai importantă sărbătoare pentru creștinătate”, spune cineva.

Iar preoții au avut un mesaj clar pentru credincioșii creștin ortodocși de pretutindeni. „La această vreme de sărbătoare, să ducă în fiecare suflet o schimbare, iar schimbarea propusă de Biserică este dacă Iisus Hristos a intrat în cetatea veche acum 2.000 de ani, acum este prilej să intre în cetatea sufletului nostru!”, spune preotul Valentin Fotescu.

În întreaga ţară, rata de infectare a scăzut în ultimele zile. Niciun judet nu mai depăşeşte indicele 4, iar, în capitală, e aşteptată chiar o relaxarea restricţiilor, inclusiv renuntarea la carantina de weekend.



Citește mai mult..