„Zilele acestea, oferiți-vă și oferiți cadou șansa revenirii la normalitate prin vaccinare”



Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, le-a transmis un mesaj românilor cu ocazia Sărbătorii Pascale prin care le-a reamintit acestora să se vaccineze, pentru o „șansă la revenirea la normalitate”.

„Vă doresc sărbători în tihnă şi un Paşte Luminat! Suntem în zile de sărbătoare, zile pe care ni le dorim fericite, alături de cei dragi, cu bucurie și liniște. După un an întreg vă spun că înțeleg această dorință de a fi împreună. O resimt și eu. O resimțim cu toții. Vreau totuși să vă reamintesc că suntem într-o perioadă complicată. Este al doilea Paște pe care îl petrecem în aceste condiții”, a scris Ioana Mihăilă, pe Facebook.

Ministrul a făcut un apel la vaccinare anti-COVID, singura modalitate de a scăpa de restricții și de a reveni la viața de dinainte de pandemie.

„Vă încurajez să respectăm măsurile de prevenire a infecției cu SARS-Cov-2 și să CONTINUĂM să ne vaccinăm! Zilele acestea, oferiți-vă și oferiți cadou șansa revenirii la normalitate prin vaccinare. Veți găsi centrele deschise și în aceste zile. Vă mulțumesc pentru că sunteți alături de noi în acest efort de a reveni la viața de dinainte de pandemie”, a adăugat Ioana Mihăilă.

De la începutul campaniei de vaccinare au fost vaccinate în România 3.336.830 de persoane, dintre care 1.963.639 au fost imunizați cu ambele doze de vaccin.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : I.C



Citește mai mult..

Leave A Reply

Your email address will not be published.