Testarea COVID-19 se poate face și în farmacii. Ce au transmis reprezentanții Ministerului Sănătății
[ad_1]
Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a semnat, ordinul privind activitatea de testare în farmacii cu teste antigenice rapide pentru diagnosticarea infecţiei cu SARS-CoV-2. Oamenii se pot testa altfel mai rapid pentru a afla dacă au contactat virusul sau nu.
In articol:
Ministrul Sănătății a transmis că oamenii se pot testa în farmacii împotriva coronavirus. Farmaciile pot opta pentru desfăşurarea activităţii de testare antigenică rapidă pentru depistarea COVID-19 după obţinerea unui aviz temporar emis, în format electronic, de direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti. Avizul este valabil şase luni, iar farmaciile pot solicita prelungiri succesive cu şase luni.
Citeste si: De astăzi, vaccinarea se poate face prin prezentare direct în centre. Fără programare!
„Instruirea personalului implicat în activitatea de testare va fi organizată gratuit de Colegiul Farmaciştilor din România, în colaborare cu Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, pe baza unei proceduri de instruire care face obiectul unui protocol de colaborare, avizat de Ministerul Sănătăţii, şi care va fi încheiat în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data publicării ordinului în Monitorul Oficial”, a transmis, luni seară, Minsterul
sănătăţii.
Citeste si: În ce condiții se pot face testele COVID-19 în farmacii
Testare rapidă Sars-Cov-2 în farmacii
Românii se pot testa rapid în farmacii și astfel vor afla dacă au contactat sau nu virusul COVID-19. Farmaciile vor utiliza exclusiv teste antigenice rapide pentru diagnosticarea infecţiei cu SARS-CoV-2 din nazofaringe. Acestea pot prelua teste antigenice rapide de la Ministerul Sănătăţii, cu titlu gratuit, prin direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti, în limita stocului disponibil.
Testarea se realizează prioritar cu testele primite de la Ministerul Sănătăţii, care nu pot face obiectul comercializării. Serviciul de testare se va desfăşura în condiţiile legii.
„În urma efectuării testării, farmaciile emit un buletin de testare, semnat electronic, pe care îl comunică persoanei testate. De asemenea, au obligaţia de a raporta către direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti, rezultatele tuturor testelor efectuate şi situaţia stocurilor”, a mai transmis Ministerul Sănătăţii.
Conform oficialilor, ordinul prevede ca testare să fie pe o suprafaţă delimitată, destinată exclusiv procesului de testare, şi care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: este amplasată într-un perimetru care poate fi aerisit corespunzător prin deschiderea unei ferestre sau prin utilizarea unui alt sistem de ventilaţie care asigură un schimb de aer interior/exterior şi filtrare, este dotată cu masă de lucru placată cu materiale lavabile uşor de curăţat şi dezinfectat, scaun, recipiente pentru colectarea deşeurilor medicale rezultate din activitatea de testare şi are o suprafaţă de minimum 4 metri pătraţi utili, delimitată de spaţiul oficinei.
Citeste si: VIDEO- Tulpina de COVID care face ravagii în India a apărut și la noi
Circuitul persoanelor care se testează trebuie să fie delimitat prin marcaje şi/sau paravane de cel al circuitului normal pentru clienţii farmaciei. De asemenea, farmaciile îşi pot organiza zona destinată activitaţii de testare şi prin amplasarea, în imediata vecinătate, a unor corturi sau cabine de testare, izolate, care vor îndeplini condiţiile menţionate anterior şi cu respectarea prevederilor legale aplicabile în ceea ce priveşte ocuparea domeniului public.
Personalul implicat în activitatea de testare va purta obligatoriu echipament de protecţie compus din mască chirurgicală/FFP2/FFP3, vizieră sau ochelari de protecţie, mănuşi de examinare de unică folosinţă, halat de unică folosinţă.
„Testarea are un rol esenţial în limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2. Utilizarea corectă a testelor rapide, în număr mare şi asigurând un timp scurt între cerere şi acces la testare, ceea ce înseamnă implicit un rezultat rapid, are un rol semnificativ în reducerea răspândirii virusului. Prin aceste reglementări, persoanele care au suspiciuni sau simptome vor putea să-şi facă testul rapid într-un mod accesibil şi sigur”, a declarat ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă.
Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial.
Citeste si: OMS şi Germania creează un centru pentru prevenirea şi combaterea viitoarelor pandemii: „Vor apărea şi alţi viruşi”
[ad_2]
Citește mai mult..