DNA a început o anchetă penală în cazul împușcării ursului Arthur
[ad_1]
Direcția Națională Anticorupție a început o anchetă penală în cazului ursului Arthur. Mai mult, cazului ursului, care ar fi fost împușcat de un prinț austriac în județul Covasna, a intrat și în atenția Comisiei Europene. Comisarul european pentru mediu a spus: „Cercetăm detaliile, urmărim cu mare atenție”.
Procurorii DNA au început o anchetă in rem cu privire la împușcarea ursului Arthur, considerat cel mai mare urs din Europa. Procurorii DNA au suspiciuni privind fapte de abuz în serviciu cu obtinerea de foloase materiale pentru sine sau altul.
Deocamdată dosarul nu vizează o persoană anume, procurorii au nevoie de timp pentru a aduna documente.
Cazul ursului Arthur a intrat în atenția Comisiei Europene
Comisarul european pentru mediu, Virginijus Sinkevicius, a declarat luni că analizează acuzațiile care vin din partea unor ONG-uri potrivit cărora un prinț din Liechtenstein a ucis un urs de talie mare în România într-o partidă de vânătoare de trofee care ar fi avut loc într-o arie protejată.
Activiștii de mediu susțin că prințul Emanuel von und zu Liechtenstein a venit în România în martie și a împușcat un urs brun de 17 ani într-o arie naturală protejată, sub pretextul că avea o derogare, care însă fusese dată însă pentru eliminarea unui alt urs. Vânătoarea pentru trofee este ilegală în România, iar urșii bruni sunt protejați prin directiva UE referitoare la habitate, care interzice vânarea de animale sălbatice în afara unor circumstanțe excepționale, reamintește Politico.
Agent Green, ONG-ul românesc care a făcut public cazul ursului Arthur, acuză Ministerul Mediului că nu a făcut suficiente eforturi pentru a administra și a proteja ariile din programul Natura 2000, inclusiv zona în care ar fi avut loc incidentul.
Guvernul român a lansat o anchetă în legătură cu uciderea ursului, în timp ce prințul, de profesie doctor, care trăiește într-un castel din Austria, spune că nu vrea comenteze acuzațiile care i se aduc.
Editor : D.C.
[ad_2]
Citește mai mult..