Se circulă bară la bară pe Autostrada Soarelui, spre litoral, și pe DN 1
[ad_1]
Trafic intens sâmbătă pe drumurile spre mare și spre munte. Românii au luat cu asalt stațiunile de pe litoral și cele montane pentru a sărbători mult așteptata zi a „Marii Relaxări”. În aceste condiții, pe Autostrada Soarelui și pe DN 1 se circulă bară la bară.
Pe Autostrada Soarelui, pe sensul spre litoral, s-au format coloane de maşini de 1 – 2 kilometri, din cauza restricțiilor de circulație. Coloane de mașini sunt și pe DN 1, în Comarnic și Bușteni.
Centrul Infotrafic anunță că pe autostrada A2 București – Constanța s-a format o coloană de mașini care oscilează între 1 și 2 kilometri, în zona lucrărilor de la Cernica, unde circulația este restricționată pe prima bandă și pe cea de urgență.
Pe DN 1 Ploiești – Brașov, în Comarnic s-a format o coloană în mișcare pe aproximativ 3 kilometri, pe direcția către Brașov. În Bușteni coloana este intermitentă, în mișcare, pe 2 kilometri, pe direcția către Brașov.
În Sinaia, Azuga și Predeal traficul este normal.
De asemenea, pe autostrăzile A1 București-Pitești, A3 București-Ploiești și DN 7 Pitești – Râmnicu Vâlcea – Sibiu se circulă în condițiile unor valori de trafic normale.
Sâmbătă este prima zi în care se aplică măsurile de relaxare luate de Guvern după scăderea ratei de infectare cu SARS-CoV-2 în ţară. Astfel, masca de protecţie nu mai e obligatorie în spaţiile publice neaglomerate şi s-au eliminat restricţiile de circulaţie pe timpul nopţii.
Editor : I.C
[ad_2]
Citește mai mult..