Un nou vaccin anti-Covid ar putea fi lansat până la finalul anului
[ad_1]
Vești bune de la Sanofi și Glaxo Smith Kline – cei care au dezvoltat un nou vaccin anti-COVID, după eșecul primului ser. Testele clinice din faza a doua au arătat că vaccinul a generat un răspuns imun solid, având o eficacitate de 95 până la 100%. Noul ser ar putea fi lansat până la finalul acestui an.
Vaccinul experimental anti-Covid-19 Sanofi-GSK a dus la producerea de concentrații mari de anticorpi neutralizanți la adulți, la niveluri comparabile cu cele observate la persoanele care s-au recuperat după infectarea cu noul coronavirus.
Mai mult, la participanții care fuseseră infectați anterior cu Covid-19, o singură doză de vaccin a produs concentrații ridicate de anticorpi.
Faza a treia a testelor clinice va începe în următoarele săptămâni și va implica peste 35.000 de persoane, cu speranța că vaccinul va fi aprobat până în trimestrul patru.
Vaccinul anti COVID Sanofi-GSK se administrează la 21 de zile și se bazează pe proteine recombinate.
Vestea că un nou vaccin anti-Covid ar putea fi aprobat pentru utilizare bucură și cadrele medicale. Medicul Adrian Marinescu, medic infecționist al Institutului Matei Balș din Capitală, a declarat la Digi24 că orice nou vaccin care ar putea ajuta în lupta împotriva coronavirusului este bine-venit, în special datorită faptului că noile variante de ser iau în calcul și mutațiile virusului apărute în ultimele luni.
„În mod clar avem nevoie de cât mai multe variante de vaccin, pentru a avea doze suficiente iar campania de vaccinare să fie una rapidă. În plus, variantele noi vor lua în calcul mutațiile existente la acest moment. În momentul în care virusul rămâne în circulație apar și mutațiile cu diversele variante virale, astfel că ne interesează să avem acele tipuri de vaccin care să cuprindă pe cât se poate tot ceea ce înseamnă mutații”, a afirmat medicul Adrian Marinescu.
Până acum, Sanofi a încheiat acorduri de achiziție cu SUA, UE, Canada și Marea Britanie, dar și cu programul COVAX al Organizației Mondiale a Sănătății.
Editor : I.C
[ad_2]
Citește mai mult..