Polițiștii au dat amenzi în Capitală șoferilor de mașini și motociclete cu tobe neomologate, care produc zgomot în exces

[ad_1]

Poliția Capitalei a demarat o acțiune pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor, în urma căreia a aplicat amenzi de peste 19.000 de lei. Polițiștii au depistat în trafic motociclete și autoturisme care prezentau modificări neomologate la sistemul de evacuare a noxelor, tobe care produceau zgomot excesiv, poluând fonic, aveau montate lumini de altă culoare sau anvelope de dimensiuni diferite de cele prevăzute în talon.

Potrivit unul comicat al Poliției Române, „în data de 21 mai a.c. un bărbat în vârstă de 34 de ani, a condus un autovehicul în zona Piața Constituției, iar în urma controlului efectuat de polițiștii rutieri în colaborare cu inspectorii RAR s-a constatat faptul că autovehiculul prezintă modificări neomologate, care nu concorda cu caracteristicile tehnice ale vehiculului și anume are montat un motor cu capacitate ciclindrică mai mare decât cea menționată în certificatul de înmatriculare, prezintă modificări la tobă finală a sistemului de evacuare a noxelor, poluând fonic, anvelopele au alte dimensiuni decât cele prevăzute în cartea de identitate a autovehiculului și sunt uzate peste limita legală admisă, parbrizul este fisurat și are montate lumini de altă culoare.
Persoana în cauză a fost sancționată contravențional, totodată fiind dispusă și reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare”.

De asemenea, „în data de 21 mai a.c., un bărbat în vârstă de 35 de ani, a condus o motocicletă în zona Piața Constituției, iar în urma controlului efectuat de către polițiștii rutieri în colaborare cu inspectorii din cadrul RAR, s-a constatat faptul că motocicleta are montată la sistemul de evacuare a noxelor o toba finală ce nu este omologată pentru circulația pe drumurile publice, producând zgomot excesiv, lipsește lampa de iluminare a numărului de înmatriculare, placuța cu numărul dr inmatriculare este fixată necorespunzător și are altă culoare decât cea menționată în cartea de identitate a vehiculului. De asemenea are inspecția tehnică expirată.
Persoana în cauză a fost sancționată contravențional, totodată fiind dispusă și reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuței cu numărul de înmatriculare”,

Acest tip de acțiuni vor continua și în perioada următoare în vederea impunerii respectării normelor legale care reglementează circulația vehiculelor pe drumurile publice, respectiv pentru sancționarea persoanelor ce conduc autovehicule care nu corespund normelor tehnice privind siguranța circulației rutiere, protecția mediului și utilizarea conform destinației.

Pentru diminuarea nivelului de victimizare a populației prin accidente rutiere care au principala cauză de producere defecțiunile tehnice ale vehiculelor, precum și in scopul dispunerii măsurilor legale corespunzătoare și implicit a diminuării disconfortului fonic produs de autoturismele/motocicletele cărora le-au fost efectuate modificări ale sistemului de evacuare, în noaptea de 21/22 mai a.c., Brigada Rutieră a organizat activități de control în trafic în colaborare cu inspectori din cadrul Registrului Auto Român.

Amenzi în valoare de peste 19.000 de lei

Astfel, au fost aplicate 63 sancțiuni contravenționale (14 moto), în valoare de peste 19.000 lei. Din totalul sancțiunilor, 60 (12 Moto) au fost aplicate pentru deficiențe tehnice, precum pentru modificări ale sistemului de evacuare a noxelor, pentru modificari neomologate ale autovehiculului sau pentru alte deficiențe tehnice.

În cadrul activităților de control au fost retrase 19 certificate de înmatriculare (4 Moto) și 6 seturi de plăcuțe de înmatriculare (1 Moto) pentru defecțiunile tehnice constatate, cu sprijinul inspectorilor din cadrul Registrului Auto Român.

Editor : A.A.

[ad_2]

Citește mai mult..