Ambasadorul Belarusului, convocat la MAE de la București. România cere o investigație internațională în cazul deturnării avionului

[ad_1]

Ambasadorul Belarusului la București va fi convocat luni la Ministerul român de Externe, din dispoziția ministrului Bogdan Aurescu, pentru a i se comunica, între altele, poziția României în scandalul deturnării la Minsk a unei curse aeriene internaționale la bordul căreia se afla un jurnalist belarus, care a fost arestat.

Ministerul de Externe a transmis duminică seara un comunicat în care condamnă cu fermitate această acțiune, pe care o consideră un incident „deosebit de grav”. România subliniază că este nevoie de demararea „de urgență” a unei investigații internaționale independente care să determine circumstanțele în care s-a produs acest incident. 

Autoritățile române mai informează că în urma verificărilor făcute, autoritățile de la Vilnius au transmis că nu erau cetățeni români în aeronava care a aterizat, duminică seara, în Lituania, după ce a fost deturnată la Minsk.

Comunicatul MAE

„MAE își exprimă profunda îngrijorare cu privire la demersul inadmisibil al autorităților belaruse care au forțat aterizarea la Minsk a unui avion de pasageri, care zbura pe ruta Atena-Vilnius, și îl condamnă cu fermitate. MAE consideră incidentul ca fiind unul deosebit de grav și, prin intermediul Ambasadei României la Minsk a transmis, autorităților belaruse, după forțarea aterizării la Minsk, necesitatea ca toți pasagerii avionului să își continue imediat și în siguranță călătoria.

Totodată, MAE își exprimă îngrijorarea cu privire la arestarea, în urma forțării aterizării aeronavei la Minsk, a unui jurnalist belarus aflat la bordul avionului.

De asemenea, MAE susține necesitatea demarării de urgență a unei investigații internaționale independente care să determine circumstanțele exacte în care acest incident grav s-a produs.

Toate aceste elemente de mai sus vor fi comunicate și mâine ambasadorului belarus la București, care va fi convocat la MAE din dispoziția ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu.

MAE a depus eforturi susținute, încă de la producerea incidentului, prin misiunile diplomatice de la Minsk, Atena și Vilnius pentru a determina dacă în avion se aflau și cetățeni români. Din dispoziția ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, ambasadorul României la Minsk s-a deplasat la aeroportul din Minsk pentru clarificarea situației, dar, având în vedere dificultatea de a relaționa cu autoritățile belaruse, nu a fost posibilă determinarea cu certitudine a faptului dacă în avion se aflau si cetățeni români.

Ambasadorul României la Vilnius s-a aflat, de asemenea, la aeroportul din Vilnius și a fost în contact permanent cu autoritățile lituaniene, care au procesat pasagerii avionului ajuns la destinație. Autoritățile lituaniene au confirmat ambasadorului român, după debarcarea tuturor pasagerilor, că la bordul aeronavei nu s-a aflat niciun cetățean român.

MAE precizează că nu a fost primită, pe parcursul evoluției acestei situații, nicio solicitare de asistență consulară din partea vreunui cetățean român”.

Editor : Luana Pavaluca

[ad_2]

Citește mai mult..