VIDEO. Primele imagini cu jurnalistul arestat în Belarus. Cu semne de contuzii pe frunte, spune că este tratat corect de autorități
[ad_1]
Roman Protasevici, jurnalistul arestat duminică la Minsk după ce autoritățile s-au folosit de stratagema deturnării unui avion sub pretextul unei amenințări cu bombă, apare luni într-o înregistrare video postată pe un canal Telegram din Belarus și transmite un mesaj care în mod evident este o declarație pe care a fost forțat să o facă, cu atât mai mult cu cât opozantul pare să aibă pe chip urme de agresiune fizică.
Roman Protasevici pare să aibă niște contuzii pe frunte. Un consilier al disidentei Svetalana Tihanovskaia, fosta rivală a lui Aleksandr Lukașenko în alegerile prezidențiale, aflată acum în exil, spune că în mod evident tânărul a fost bătut.
Roman Protasevici spune în înregistrare că este tratat foarte corect de autorități și promite să coopereze cu anchetatorii și să depună mărturie despre organizarea protestelor de masă în Minsk, o infracțiune ce îi poate aduce ani grei de închisoare.
Tânărul de 26 de ani poartă un hanorac de culoare neagră, stă la o masă pe care este un pachet de țigări și o cutie cu chibrituri, într-o cameră cu lambriuri de lemn. Jurnalistul spune că se află la Centrul de detenție nr. 1 din Minsk, acolo unde sunt închiși mulți deținuți politic, dar nu există nicio posibilitate de a verifica în mod independent unde a fost făcută înregistrarea, care durează 29 de secunde.
Înregistrarea cu Roman Protasevici apare în condițiile în care mama jurnalistului a declarat luni nu știe unde se află acesta. Natalia Protasevici a spus că a luat legătura ultima dată cu fiul ei duminică dimineață, în ziua în care avionul în care s-a urcat a fost deturnat spre Minsk, iar jurnalistul arestat.
Rudele jurnalistului arestat încearcă să afle informații despre el, dar autoritățile bieloruse nu dau niciun detaliu despre starea lui sau unde a fost dus, a declarat mama lui Roman Protasevici. „Nu avem nicio informație. Am angajat un avocat, vorbim, corespondăm, dar nu știm nimic despre băiatul nostru”, le-a spus ea luni jurnaliștilor de la Belsat.
Pasagerii care au călătorit împreună cu Roman Protasevici în avionul deturnat au relatat despre momentul arestării acestuia pe aeroportul din Minsk.
„Ne-au dat jos din avion, câinii au fost puși să miroasă bagajele. L-au luat pe tipul de lângă mine, i-au aruncat bagajul pe pistă. L-am întrebat ce se întâmplă. Mi-a spus cine este și a adăugat: Mă vor executa aici”, a povestit un pasager care stătea în avion lângă Roman Protasevici.
„Era foarte speriat. L-am privit în ochi și am văzut foarte multă tristețe. I-au luat rucsacul și au căutat peste tot”, a detaliat un alt pasager. „Arestarea s-a desfășurat foarte calm, iar el nu a protestat. Așteptam la coadă, când a fost ridicat pur și simplu”, a relatat un martor ocular.
Editor : Luana Pavaluca
[ad_2]
Citește mai mult..