România – Georgia 1-2 | Ce rușine istorică! Tricolorii, a 6-a înfrângere, din 11 partide, în mandatul lui Mirel Rădoi

[ad_1]

  • Baraj menținere/promovare Liga 1: Voluntari – Dunărea Călărași, joi, 20:30, Digi Sport 1

  • Baraj promovare La Liga: Rayo VallecanoLeganes, joi, 22:00, Digi Sport 2

Min. 90+2 – Final! România, nou eșec istoric

Min. 82 – Ivan a reluat defectuos din interiorul careului o centrare a lui Ganea.

Min. 80 – Ocazie România! Cicâldău i-a pasat de pe stânga lui Stanciu, venit din spate, iar mijlocașul Slaviei a șutat, puțin pe lângă bară.

Min. 79 – GOOOOL ROMÂNIA: 1-2, ANDREI IVAN! Atacantul Craiovei, bine găsit în careu de Sorescu, cu o pasă cu capul, a șutat pe colțul scurt și a marcat.

Min. 77  – DUBLĂ SCHIMBARE ROMÂNIA!

A ieșit Răzvan Marin, a intrat Nicolae Stanciu
A ieșit Ianis Hagi, a intrat Claudiu Keșeru

Min. 72 – GOOOL GEORGIA: 0-2! Aburjania a marcat lejer din 6 metri, pe colțul scurt, după o acțiune școală de atac a gruzinilor. A marcat simplu, dintre Nedelcearu și Cicâldău

Min. 65 – RATARE PENALTY! Răzvan Marin a șutat execrabil, peste transversală!

Min. 64 – GEORGIA A RĂMAS ÎN 10! Kverkvelia A FOST ELIMINAT! A primit al doilea galben pentru fault la Ivan.

Min. 64 – PENALTY ROMÂNIA! Andrei Ivan a fost faultat în careu de Kverkvelia. A fost o fază care a plecat de la Budescu, super-pasă la Ianis Hagi, acesta a prelungit în careu la Ivan, iar atacantul Craiovei a fost faultat.

Min. 61 – GOOOL GEORGIA: 0-1, Georges Mikautadze! Atacantul a marcat cu un exterior fin din interiorul careului, după o fază lucrată de Kiteishvili

Min. 57 – Triplă schimbare România!

A ieșit Olaru, a intrat Cicâldău
A ieșit Maxim, a intrat Budescu
A ieșit Alibec, a intrat Ivan

Min. 57 – Dublă schimbare Georgia

A ieșit Shengelia, a intrat Lobzhanidze
A ieșit Kvekveskiri,  intrat Kiteishvili

Min. 49 – Cartonaș galben Kverkvelia pentru fault la Alibec

Min. 46 – A început repriza a doua!

Min. 45+1 – Pauză

Min. 45+1 – Carambol în careul georgienilor, Alibec a șutat pe colțul scurt, mingea a fost deviată în corner, dar arbitrul a fluierat finalul reprizei.

Min. 42 – ROMÂNIA A RĂMAS ÎN 10! FLORIN TĂNASE A FOST ELIMINAT! Golgheterul Ligii 1 a fost eliminat după o intrate cu umărul asupra lui Grigol Chabradze.

Min. 40 – Alibec, după o acțiune personală, a șutat din drop, pe lângă poartă.

Min. 37 – OCAZIE ROMÎÂNIA! Faza a continuat, Nedelcearu a încercat să reia în gol, fundașii georgienilor au respins. Ianis Hagi a recuperat la marginea careului de 16 metri a centrat în careu de unde Alibec a reluat spre gol dar portarul Kupatadze a respins.

Min. 37 – BARĂ ROMÂNIA! Ianis Hagi a executat foarte bine lovitura liberă, dar mingea a atins transversala.

Min. 36 – Ianis Hagi a obținut o lovitură liberă la marginea careului de 16 metri, zonă centrală.

Min. 28 – Ianis Hagi a șutat din prima, cu stângul, fără preluare, după o centrare a lui Ganea și o deviere cu capul a unui adversar, dar mingea s-a dus pe lângă bara din dreapta porții.

Min. 7 – Olaru a șutat cu stângul, de la marginea careului de 16 metri, dar peste poartă. A fost o fază care a plecat de la Sorescu, urcat pe dreapta și o deviere în spate a lui Alibec.

Min. 2 – Alibec a cerut un penalty, a vociferat chiar și a dialogat cu arbitrul, dar nu a primit nimic. Atacantul a scăpat pe dreapta, a lobat un adversar, după care mingea a ieșit în corner. Alibec a cerut un henț.

Min. 1 – A început partida. Lovitura de start le-a aparținut tricolorilor. Amicalul se dispută la Ploiești, cu spectatori.

UPDATE Ora 20:20. Echipele de start

ROMÂNIA: Andrei Vlad – Sorescu, Chiricheș, Nedelcearu, Cr. Ganea – Olaru, Răzvan Marin, Maxim – Ianis Hagi, Alibec, Florin Tănase.

Rezerve: Niță, Iacob – Rus, Cicâldău, Ivan, Moruțan, Keșeru, Păun, Budescu, Camora, Stanciu, Băluță
Selecționer: Mirel Rădoi.

GEORGIA: Kupatadze – Chabradze, Khocholava, Kverkvelia, Azarov – Shengelia, Kvekveskiri, Aburjania, Okriashvili, Daushvili – Mikautadze.

Rezerve: Loria, Mamardashvili – Kakabadze, Kashia, Gvilia, Zivzivadze, Kiteishvili, Lobzhanidze, Kukhianidze, Davitashvili, Jigauri, Dvali
Selecționer: Willy Sagnol


Naționala de fotbal a României va disputa două partide amicale în zilele următoare, cu Georgia, la Ploiești, pe Stadionul ”Ilie Oană”, astăzi, și cu Anglia, la Middlesbrough, duminică, 6 iunie, de la ora 19:00, ambele în format LIVE TEXT pe digisport.ro.

Galerie Foto

România – Georgia | LIVE TEXT, ora 21:45. Istoria duelurilor directe + Lotul convocat de Mirel Rădoi

UPDATE 10:30Denis Alibec a fost omul numărul 1 la concursul de lovituri libere organizat la ultimul antrenament al tricolorilor. Atacantul nu le-a dat nicio șansă portarilor convocați de Mirel Rădoi.

„Tricolorii” au un palmares net favorabil în confruntările directe cu reprezentativa Georgiei. În ultimele cinci dueluri, România s-a impus de patru ori, iar un joc s-a încheiat la egalitate. 13-3 este golaverajul în favoarea naționalei noastre.

Pentru meciul cu Georgia, „tricolorii” şi-au ales numerele de pe tricouri, iar numărul 10, unul cu conotaţii speciale, va rămâne la Alex Maxim, aşa cum s-a întâmplat la cele mai multe dintre ultimele acţiuni ale echipei naţionale. Vezi celelalte numere alese de elevii lui Mirel Rădoi AICI.

  • Portari: Florin Niță (Sparta Praga/Cehia, 5/0), Florin Iacob (UTA Arad, 0/0), Andrei Vlad (FCSB 0/0);
  • Fundași: Ionuț Nedelcearu (AEK Atena/Grecia, 13/2), Vlad Chiricheș (Sassuolo/Italia, 62/0), Cristi Ganea (Aris Salonic/Grecia, 7/0), Adrian Rus (Fehervar/Ungaria, 5/0), Deian Sorescu (Dinamo București, 0/0), Tiberiu Căpușă (Chindia Târgoviște 0/0), Mario Camora (CFR Cluj în locul lui Nicuşor Bancu), Iulian Cristea (FCSB, în locul lui Andrei Burcă);
  • Mijlocași: Răzvan Marin (Cagliari/Italia, 28/2), Nicolae Stanciu (Slavia Praga/Cehia, 45/10), Ianis Hagi (Glasgow Rangers/Scoția, 16/1), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K./Turcia, 47/6), Alexandru Băluță (Akademia Puskas/Ungaria, 7/1), Constantin Budescu (Damac/Arabia Saudită, 12/5), Adrian Păun (CFR Cluj, 0/0), Darius Olaru (FCSB, 0/0), Olimpiu Moruțan (FCSB, 0/0), Florin Tănase (FCSB, 8/1), Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova, 12/2);
  • Atacanți: Claudiu Keșeru (Ludogoreț/Bulgaria, 43/13), Denis Alibec (Kayserispor/Turcia, 17/2), Andrei Ivan (Universitatea Craiova, 7/0)

România – Georgia | LIVE TEXT, ora 21:45. Mesajul „tricolorilor” pentru suporterii naționalei

Fără suporteri, este foarte greu să joci! Fotbalul, fără fani, e ca un amical. E un sentiment neplăcut, este foarte urât să joci fără suporteri. Fani în fotbal reprezintă al 12-lea jucător.

Când fanii sunt în tribune, am o motivație mult mai mare.”, au spus Răzvan Marin, Alex Maxim, Denis Alibec, Andrei Ivan și Deian Sorescu, într-un mesaj colectiv filmat și publicat de către FRF.

Alibec abia așteaptă meciul de la Ploiești, în timp ce pentru Sorescu meciul cu Georgia ar putea însemna o bornă importantă în cariera sa.

La Ploiești mereu a fost o atmosferă frumoasă și fanii au fost mereu senzaționali”, a spus Alibec. ”Să debutezi cu fani împreună, ar fi un vis împlinit!”, a precizat și Sorescu.

Etichete: tricolori , mirel radoi , romania georgia , meci amical romania

[ad_2]

Citește mai mult..