Zborurile supersonice ar putea fi reluate în 2029. Avioanele care ar urma să ajungă de la New York la Londra în 3 ore și jumătate
[ad_1]
Zborurile cu avioane supersonice ar putea fi reluate în câțiva ani. Compania United Airlines anunță un nou parteneriat cu un producător pentru 15 astfel de aparate, care se vor numi Overture, potrivit BBC.
Compania aeriană vrea să le introducă în circulație avioanele supersonice în 2029. Aeronavele ar urma să aibă o capacitate de 65 – 88 de pasageri și vor zbura la o altitudine maximă de 18.000 de metri, cu o viteză de două ori mai mare faţă de cele mai rapide avioane comerciale din prezent.
Astfel, Zborurile cu supersonicele vor dura cu 50% mai puțin decât cele operate în prezent. De exemplu, ruta New York-Londra ar putea fi parcursă în numai 3 ore și jumătate.
Avioanele supersonice vor avea emisii reduse de carbon, pentru că vor folosi combustibil sustenabil, a anunțat producătorul, Boom Supersonic.
O altă problemă este cea a zgomotului.
Vitezele mai mari decât cea a sunetului provoacă un boom sonic, un zgomot puternic ce poate fi auzit la sol ca un tunet puternic sau o explozie. De altfel, de aici și-a luat numele compania Boom, care va produce aparatele, relatează BBC.
Boomul limitează viteza cu care au voie să zboare avioanele. În mod obișnuit, trebuie să își reducă viteza până când sunt deasupra oceanului, departe de cetățenii care pot fi deranjați de zgomotul puternic.
Boom s-a declarat însă încrezătoare că avioanele sale nu vor face un zgomot mai puternic decât alte avioane moderne de pasageri. De asemenea, speră că va aduce îmbunătățiri în proiectarea aeronavelor.
Zborurile cu avioane supersonice de pasageri au fost întrerupte în 2003, când Air France și British Airways au retras aeronavele Concorde, în urma unei tragedii aviatice petrecute în apropiere de Paris.
Editor : Monica Bonea
[ad_2]
Citește mai mult..