24 de noi coronavirusuri descoperite la lilieci. Unul este foarte apropiat genetic de SARS-CoV-2, virusul pandemiei

[ad_1]

Cercetătorii chinezi au anunțat că au descoperit o serie de noi coronavirusuri la liliecii dintr-o regiune restrânsă a Chinei, dintre care unul este, din punct de vedere genetic, foarte apropiat de virusul SARS-CoV-2, care a declanșat pandemia, scrie CNN.

Descoperirea, care a fost făcută într-o singură regiune mică din provincia Yunnan, în sud-vestul Chinei, demonstrează cât de multe coronavirusuri există în lilieci și potențialul lor de a se răspândi la om, spun cercetătorii.

Weifeng Shi, de la Universitatea Shandong, și colegii lui au colectat probe de la lilieci de pădure între luna mai 2019 și noiembrie 2020. Ei au făcut teste de urină și fecale de la acești lilieci și au colectat și probe de salivă.

„În total, am secvențiat genomul a 24 de noi coronavirusuri de la diferite specii de lilieci, inclusiv patru coronavirusuri asemănătoare cu SARS-CoV-2”, au scris oamenii de știință într-un raport publicat în revista Cell.

Unul dintre ele este foarte asemănător, din punct de vedere genetic, cu virusul SARS-CoV-2 care a provocat pandemia, un eșantion viral denumit RpYN06, luat de la o specie de liliac-potcoavă denumită Rhinolophus pusillus.

Această tulpină este cea mai apropiată de SARS-CoV-2, cu excepția unor diferențe genetice la proteina-S, cu care virusul se atașează de celulele umane.

„Împreună cu virusurile apropiate de SARS-CoV-2 colectate în iunie 2020 din Tailanda, aceste rezultate demonstrează clar că virusuri înrudite cu SARS-CoV-2 continuă să circule în populațiile de lilieci, iar în unele regiuni pot apărea cu o frecvență ridicată”, au scris cercetătorii.

„Remarcabila diversitate a coronavirusurilor”

Ei încearcă să afle de unde provine SARS-CoV-2. Deși sursa originală este probabil liliacul, este posibil ca virusul să fi infectat un animal intermediar. Virusul SARS, care a declanșat panedmia din 2002-2004, a fost localizat într-un animal denumit zibetă, un mamifer de mici dimensiuni, care trăiește în Africa și Asia.

„Liliecii sunt gazde binecunoscute ale unei largi varietăți de virusuri care pot cauza boli grave în rândul oamenilor. Sunt asociați cu răspândirea virusurilor Hendra, Marburg, Ebola și, mai ales, a coronavirusurilor. În afară de lilieci și oameni, coronavirusurile pot infecta o serie de animale sălbatice și domestice, inclusiv porci, vite, șoareci, pisici, câini, găini, căprioare, arici”, au mai notat autorii raportului.

„Studiul nostru scoate în evidență remarcabila diversitate a coronavirusurilor la lilieci pe o scară locală, inclusiv virusuri înrudite cu SARS-CoV-2 and SARS-CoV”, au mai menționat ei. Speciile de lilieci pe care le-au studiat sunt comune în Asia de Sud-Est (sud-vestul Chinei, Vietnam, Laos și alte zone).

Deși încă există controverse privind originea noului coronavirus, Organizația Mondială a Sănătății consideră că cel mai probabil provine de la un animal – liliacul.

Editor : B.P.

[ad_2]

Citește mai mult..