„Care nu se sperie de moarte?”

[ad_1]

Cele 12 persoane rămase izolate în pădure, în localitatea Nereju din județul Vrancea, după ce au fost surprinse de creșterea râului Zăbala, au fost salvate sâmbătă după-amiază, după aproape 20 de ore, cu ajutorul unui sistem de tip tiroliană.

Unul dintre muncitori a povestit coșmarul prin care a trecut: „Azi-noapte n-am închis un ochi. Dacă mă pun aici pe jos, aici dorm. Am venit din pădure, n-am avut timp să trecem apa, ne-a luat puntea, ne-a fost frică să mai trecem, am intrat până aici în apă și ne-am întors înapoi. (Reporter: V-ați speriat tare…) Care nu se sperie de moarte?”

Cei 12 muncitori efectuau lucrări în zonă și au fost surprinși vineri de creșterea râului, refugiindu-se într-un vagon-remorcă pe o insulă. Date fiind condițiile meteo periculoase, intervenția salvatorilor pentru extragerea lor nu s-a putut realiza cu ajutorul bărcilor sau elicopterelor aflate în dotare. Zona muntoasă respectivă era greu accesibilă, iar vizibilitate redusă.

Pe timpul nopții cei 12 au rămas în vagon, dar sub supravegherea voluntarilor și a personalului ISU.

Misiunea de salvare a fost reluată sâmbătă în zori, cu forțe suplimentate. Alături de pompierii militari, pompierii voluntari, salvamontiști și jandarmi din județul Vrancea au fost trimise două echipe de salvatori montani din Covasna si Bacău. Raed Arafat, șeful DSU, declara la Digi24 că speră ca operațiunea să poată fi încheiată în timp util.

Condițiile din zonă au rămas periculoase, pentru că a plouat în continuu, debitul râului era crescut și apele aduceau resturi de materiale care puteau pune în pericol atât viața salvatorilor, cât și a persoanelor izolate. Cum extragerea persoanelor izolate cu ajutorul bărcilor sau elicopterelor aflate în dotare nu putea fi realizată, s-a decis ca în cele din urmă misiunea de salvare să se facă printr-un sistem de tiroliană. 

În acest moment, cele 12 persoane – un minor, trei femei și opt bărbați – au fost evacuate, extrase din zona de pericol și nu prezintă probleme medicale.

Editor : Luana Pavaluca

[ad_2]

Citește mai mult..