Au fost peste 34 de grade Celsius în Moscova. Temperaturile au egalat un record înregistrat acum 120 de ani

[ad_1]

Temperatura în Moscova a ajuns la 34,7% grade Celsius, fiind egalat un record vechi de 120 de ani, a anunţat serviciul rus de meteorologie. Potrivit meteorologilor, fenomenul reprezintă unul dintre efectele generate de schimbările climatice.

Temperatura înregistrată în Rusia a egalat un record pentru luna iunie, care fusese stabilit în 1901. Joi şi vineri, mercurul din termometre ar putea să urce în anumite locuri din Moscova până la valori de peste 35 de grade Celsius.

„Creşterea temperaturilor pe care noi am înregistrat-o la Moscova în aceste zile reprezintă un fenomen fără precedent în ultimii 120 de ani. Se explică prin schimbările climatice la nivel mondial şi determină recorduri de căldură în capitală”, a declarat Marina Makarova, meteorolog la Rosgidromet, a scris AFP, citată de Agerpres.
Rusia realizează măsurători de temperatură din anul 1881.

Recordul absolut de temperatură în capitala rusă, de peste 38 de grade Celsius, datează din iulie 2010, când o marte parte din vestul ţării s-a confruntat cu caniculă şi incendii uriaşe.

Sankt Petersburg, al doilea oraş ca mărime din Federaţia Rusă şi care se află la 600 de kilometri mai la nord, se confruntă la rândul său cu un val de caniculă în această lună, raportând temperaturi care nu au mai fost înregistrate din 1998, cu vârfuri care depăşesc pragul de 34 de grade Celsius.

Potrivit multor oameni de ştiinţă, Rusia – în special Siberia şi Arctica – se numără printre cele mai expuse zone din lume în faţa schimbărilor climatice.

Rusia a înregistrat în ultimii ani mai multe recorduri de căldură, precum şi incendii uriaşe şi neobişnuite.

În iunie 2020, Rusia a raportat dincolo de cercul arctic o temperatură de 38 de grade Celsius la Verhoiansk, cea mai mare valoare înregistrată vreodată de la începutul măsurătorilor meteorologice ruseşti în acea regiune.

Dezgheţarea permafrostului ameninţă, de asemenea, infrastructurile locale şi riscă să ducă la eliberarea în atmosferă a unor imense volume de gaze cu efect de seră.
Însă încălzirea climei implică şi anumite avantaje economice pentru Rusia, prin exploatarea resurselor naturale din Arctica şi dezvoltarea unei rute maritime în urma reculului banchizei arctice, devenite priorităţi pentru administraţia centrală din această ţară. 

Editor : G.M.

[ad_2]

Citește mai mult..