Noi măsuri de relaxare a restricțiilor au intrat în vigoare de joi, 1 iulie
[ad_1]
Noi măsuri de relaxare au intrat în vigoare de la 1 iulie 2021, în contextul pandemiei de Covid-19. Începând de joi, este prevăzut un număr mai mare de participanţi la concerte, evenimente publice şi private, iar cluburile şi restaurantele vor rămâne deschise până la 2 noaptea.
Premierul Florin Cîţu anunța că, potrivit noilor prevederi, în spaţiile deschise sau închise, competiţiile sportive se pot desfăşura cu spectatori până la 50 la sută din capacitatea spaţiului în anumite condiţii.
De asemenea, va fi acceptat un număr mai mare de participanţi la concerte, festivaluri publice şi private sau alte evenimente culturale organizate afară.
„Se permite organizarea evenimentelor desfăşurate în aer liber cu participarea unui număr mai mare de 2.500 de spectatori cu asigurarea unei suprafeţe de 1 metru pătrat pentru fiecare persoană. Persoanele trebuie să fie vaccinate şi să poarte mască”, afirma prim-ministrul.
Mai multe persoane la evenimente private (nunți, botezuri), de la 1 iulie
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat săptămâna trecută că, începând cu data de 1 iulie, numărul persoanelor care pot participa la evenimente private – nunţi, botezuri – a fost mărit la maximum 150 în exterior sau 100 în interior.
„Se permite un număr mai mare de persoane la evenimentele private – aici vorbim în mod deosebit de nunţi, botezuri, în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli, corturi de evenimente – la maximum 150 de persoane în exterior sau maximum 100 de persoane în interior. În prezent, erau 70 în exterior şi 50 în interior. Se permite un număr mai mare de persoane la evenimentele private organizate în interior, cum sunt nunţi şi botezuri, la maximum 300 de persoane, dacă ele sunt testate, dacă ele sunt vaccinate sau dacă au trecut prin boală”, a explicat Raed Arafat.
De asemenea, şeful DSU a precizat că se va permite un număr mai mare de persoane la cursurile de instruire şi workshop-uri pentru adulţi, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, la maxim 150 de persoane în interior şi maxim 200 de persoane în exterior.
Totodată, el a menţionat că se va permite un număr mai mare de persoane la conferinţe – maxim 150 de persoane, cu asigurarea unei suprafeţe de 2 metri pătraţi, în prezent fiind permis accesul a doar 100 de persoane.
O altă măsură anunţată de şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă este aceea că circulaţia persoanelor în grupuri de pietoni limitată la 10 persoane a fost eliminată, nemaiexistând limită la circulaţia persoanelor în grupuri pe stradă.
Editor : A.A.
[ad_2]
Citește mai mult..