Miliarde de oameni ar putea contracta două dintre cele mai periculoase boli din cauza crizei climatice
[ad_1]
Malaria şi febra Dengue – două dintre cele mai grave boli transmise de țânțari – se vor răspândi şi vor ajunge la miliarde de oameni dacă emisiile de gaze cu efect de seră continuă să crească în ritmul actual. Potrivit unui studiu citat de The Guardian, până în 2080, peste 8 miliarde de oameni ar putea fi expuşi riscului de a face aceste boli.
Studiul realizat de London School of Hygiene & Tropical Medicine (LSHTM), publicat în revista Lancet Planetary Health, a ajuns la concluzia că dacă nivelurile de emisii continuă să crească în ritmul actual, efectul asupra temperaturii globale ar putea prelungi anotimpurile de transmitere a bolilor cu mai mult de o lună pentru malarie şi cu patru luni pentru febra Dengue, în următorii 50 de ani.
Cercetătorii au estimat că față de statisticile înregistrate în anii 1970-1999, încă 4,7 miliarde de oameni ar putea fi ameninţaţi de malarie și febră Dengue. Proiecţiile pleacă de la ipoteza unei creşteri a populaţiei cu aproximativ 4,5 miliarde de oameni şi a unei creşteri a temperaturii globale cu 3,7 grade Celsius, până în 2100.
Peste 400.000 de oameni sunt uciși de malarie în fiecare an
Felipe Colón-González, profesor asistent la LSHTM şi unul dintre autorii raportului, spune că responsabilii politici şi din domeniul sănătăţii publice ar trebui să se pregătească pentru toate scenariile, inclusiv pentru cel în care emisiile rămân la niveluri ridicate. „Acest lucru este deosebit de important în zonele care în prezent sunt fără acest risc şi unde este probabil ca sistemele de sănătate să nu fie pregătite pentru focare majore”, atrage atenția cercetătorul.
Malaria ucide mai mult de 400.000 de persoane în fiecare an, în special copii, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. În 2019, peste 90% din cele aproximativ 230 de milioane de cazuri s-au înregistrat în Africa. În prezent, terapia combinată, pe bază de artemisinină, este cel mai bun tratament disponibil pentru cea mai periculoasă formă de malarie, P falciparum, prezentă în 90% din cazuri.
Febra Dengue este subraportată
Febra Dengue nu are un tratament specific. Boala este însă subraportată, aproape jumătate din populaţia lumii fiind la risc. Se estimează că între 100 şi 400 de milioane de oameni sunt infectați în fiecare an, iar 20.000 dintre aceștia mor.
Unele ţări, precum Eritreea, Sudanul şi Columbia, au înregistrat o reapariţie semnificativă a malariei în ultimii ani, a declarat Rachel Lowe, profesor asociat la LSHTM, un alt autor al studiului. Numărul cazurilor de febră Dengue raportate la OMS a crescut de peste opt ori în ultimele două decenii, de la 505.430 în 2000 la 5,2 milioane în 2019, a adăugat ea.
Cum se pot combate aceste boli
Studiul LSHTM ia în considerare diferite niveluri de emisii de gaze cu efect de seră, densitatea populației și altitudinea. Cercetătorii recunosc însă că alți factori-cheie nu au fost luați în considerare, inclusiv evoluția bolii și a vectorului de transmitere sau dezvoltarea unor medicamente și vaccinuri mai eficiente. Testele pentru un vaccin împotriva malariei sunt în curs de desfășurare, iar un vaccin pentru febra dengue a fost deja autorizat în unele țări.
„Eforturile actuale de combatere a malariei și a febrei dengue se bazează în mare parte pe controlul populațiilor de țânțari și pe reducerea contactului dintre țânțari și oameni. Deși campaniile de reducere a populațiilor de țânțari pot fi eficiente, acestea sunt dificil de susținut, în special în țările cu venituri mici, unde resursele limitate trebuie împărțite între prevenire și tratament”, atrage atenția Felipe Colón-González.
Editor : Luana Pavaluca
[ad_2]
Citește mai mult..