WTA Budapesta ǀ Kateryna Kozlova – Ana Bogdan 4-6, 6-4, 6-2. Jucătoarea noastră a suferit o înfrângere dramatică în turul doi

[ad_1]

  • Liga 1: FC Botoșani – FCSB, joi, 20:30, Digi Sport 1

  • Liga 1: CFR Cluj – U Craiova 1948, vineri, 21:30, Digi Sport 1

Irina Bara (26 de ani, 119 WTA) a fost eliminată în turul al doilea al turneului WTA de la Budapesta, după ce a pierdut în fața jucătoarei din Serbia, Olga Danilovic, cu scorul de 4-6, 3-6.

Ana Bogdan și Irina Bara, eliminate în turul doi la Budapesta

Galerie Foto

UPDATE 18:42 Kateryna Kozlova – Ana Bogdan 4-6, 6-4, 6-2: Setul decisiv i-a aparținut în totalitate jucătoarei din Ucraina. Kozlova a profitat de cele două break-uri reușite în fața româncei și s-a impus în fața Anei Bogdan, calificându-se în sferturile turneului de la Budapesta.

Documentarul despre mama Rusie și secretele ei uimitoare e în Digi Online! Hai să vezi Rusia, cu Simon Reeve, azi de la 21:00, numai pe Digi World!

UPDATE 17:55 Kateryna Kozlova – Ana Bogdan 4-6, 6-4: Setul secund a început favorabil pentru Ana Bogdan. Jucătoarea noastră a reușit un break în fața jucătoarei din Ucraina, dar Kozlova a recuperat la următorul game. După un schimb lung de game-uri, Kozlova reușește un break în fața româncei, iar partida merge în setul decisiv.

UPDATE 17:00 Kateryna Kozlova – Ana Bogdan 4-6: Partida dintre Kateryna Kozlova și Ana Bogdan a început echilibrat. La scorul de 2-2, jucătoarea din Ucraina a reușit un break în fața româncei, dar Ana Bogdan a recuperat imediat în game-ul următor. Jucătoarea noastră s-a impus în primul set după ce a mai reușit două break-uri în fața Katerynei Kozlova.

UPDATE 16:25 Kateryna Kozlova – Ana Bogdan 0-0: A început partida! Jucătoarea noastră servește prima.


Galerie Foto

UPDATE 16:10 Olga Danilovic – Irina Bara 6-4, 6-3: În setul doi, jucătoarea noastră a avut un serviciu pierdut la scorul de 1-1, iar Danilovic a trecut în avantaj. Bara a recuperat cu un break reușit la scorul de 3-2, dar jucătoarea din Serbia a punctat imediat și a trecut din nu în avantaj. Danilovic a mai reușit un break la scorul de 5-3 și a închis setul.

VIDEO cu finalul meciului dintre Olga Danilovic și Irina Bara

UPDATE Ora 15:22. Olga Danilovic – Irina Bara 6-4. Sportiva din Serbia s-a impus în primul set, dar s-a desprins abia spre final. Irina a început bine, a menținut echilibrul, după care a comis câteva greșeli și a pierdut setul. Danilovic a acuzat câteva probleme medicale, a solicitat un time-out medical, dar se pare că a depășit momentul.

VIDEO cu finalul primului set dintre Olga Danilovic și Irina Bara

UPDATE Ora 14:28. Olga Danilovic – Irina Bara 0-0. Sportiva noastră servește prima.


UPDATE Ora 14:10. Paula Ormaechea – Ivana Jorovic 6-1, 7-6! Ormaechea a ajuns la al cincilea sfert al carierei. A salvat 4 mingi de set. Va urma partida Irinei Bara.

UPDATE Ora 14:05. Paula Ormaechea – Ivana Jorovic 6-1, 6-6.  Sportiva din Argentina a revenit nesperat în tiebreak și a salvat trei mingi de set.

UPDATE Ora 14:00. Partida Olga Danilovic – Irina Bara trebuia să înceapă la ora 14:00, pe terenul Central, numai că startul a fost amânat. Și asta din cauza faptului că pe același teren meciul de dinainte nu s-a terminat. Paula Ormaechea și Ivana Jorovic au ajuns în setul secund, care se decide la tiebreak. Ormaechea are 1-0 la seturi.

Emoții la WTA Budapesta! Kateryna Kozlova – Ana Bogdan, 16:00, Digi Sport 2

Tot azi, și tot în optimi, 16:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 2, va juca și Ana Bogdan (28 de ani, locul 98 WTA). Sportiva din Sinaia va lupta pentru un loc în sferturi cu Kateryna Kozlova (27 de ani, 154 WTA) din Ucraina.

Bara s-a calificat în optimi după ce a trecut cu 4-6, 7-5, 6-2, după o oră și 34 de minute de joc, de Errani. 

Ana Bogdan a avut un meci mai lejer. Ea a învins-o pe Varvara Lepchenko (155 WTA), 6-4, 7-5.

Nu toate sportivele din România au avut însă succes la WTA 250 de la Budapesta. Jaqueline Cristian a fost învinsă de sârboaica Ivana Jorovic, 7-5, 6-7 (6-8), 6-7 (3-7), în primul tur, la fel ca și Irina Begu, eliminată de Anna Schmiedlova în două seturi, 3-6, 4-6.

Etichete: wta budapesta , ana bogdan , ana bogdan wta , irina bara , irina bara wta

[ad_2]

Citește mai mult..