Ursoaica cu trei pui, care a intrat în zeci de imobile din Băile Tuşnad, a fost relocată
[ad_1]
Ursoaica cu trei pui, care a intrat în zeci de imobile din Băile Tuşnad, a fost relocată în noaptea de marţi spre miercuri. Ursuleții au fost transportaţi la Centrul de reabilitare a puilor de urs orfani din munţii Hăşmaş, a anunțat primarul localității din județul Harghita. Potrivit acestuia, intervenția a fost dificilă, pentru că imedicat ce ursoaica a fost tranchilizată, puii au fugit în pădure.
Primarul oraşului Băile Tuşnad, Butyka Zsolt, a declarat, pentru Agerpres, că ursoaica a fost momită încă de duminică, iar marţi seara a venit în zona sălii de sport şi a fost tranchilizată şi transportată într-un fond cinegetic situat la zeci de kilometri depărtare. Ulterior, au fost tranchilizaţi şi cei trei ursuleţi, care au fost duşi la Centrul de reabilitare a puilor de urs orfani din munţii Hăşmaş, singurul de acest fel din Europa.
Intervenţia a fost dificilă, a precizat primarul, pentru că, după ce ursoaica a fost tranchilizată, puii au fugit în pădure şi membrii echipei de relocare au aşteptat peste trei ore pentru ca ursuleţii să revină în oraş, ca să-i poată tranchiliza.
Butyka Zsolt a precizat că ursoaica a fost tranchilizată în jurul orei 22,00, iar puii la 1,35.
Acţiunea de relocare a fost derulată de Asociaţia de Vânătoare „Sfânta Ana”, împreună cu un medic veterinar autorizat, la faţa locului fiind prezenţi şi reprezentanţii Primăriei.
Citește și: Ce va cuprinde ordonanța de urgență care permite împușcarea urșilor.
Zeci de apeluri în Băile Tușnad în care era sesizată prezența ursoaicei în casei, pensiuni sau restaurante
Ursoaica cu trei pui a intrat, în ultimele luni, în zeci de imobile din Băile Tuşnad, case, pensiuni, restaurante, producând stricăciuni şi provocând panică în rândul oamenilor.
Ursoaica a intrat inclusiv în garajul primarului, dar şi în bucătăria unei bătrâne, care s-a baricadat în cameră până la venirea jandarmilor sau în casa unei familii, care s-a refugiat în baie, până animalele au fost alungate.
Edilul spune că, în acest moment, din observaţiile făcute, între şase şi opt urşi vin aproape în fiecare seară în Băile Tuşnad, chiar miercuri seara un urs solitar intrând într-o gospodărie, fiind alungat de jandarmi.
Localnicii din Băile Tuşnad au organizat, recent, un marş prin care au dorit să atragă atenţia asupra situaţiei disperate în care se află, în contextul în care urşii sunt prezenţi în staţiune în fiecare zi, intră în case, în pensiuni, sau merg pe străzile din oraş.
Editor : A.A.
[ad_2]
Citește mai mult..