Cristian Ghinea răbufnește: Rareș Bogdan a făcut o măgărie, tehnocratul Boloș a lucrat mai politicianist decât mi-aș permite eu

[ad_1]

Ministrul Cristian Ghinea, de la USR PLUS, susține că a făcut eforturi ca să țină coaliția unită în jurul proiectului PNRR și de aceea spune că și-a atins „punctul de fierbere” în momentul în care liberalul Rareș Bogdan l-a atacat declarând că PNRR ar fi fost aprobat deja de Comisia Europeană, dacă fostul titlular de la Fonduri Europene, Marcel Boloș, ar fi rămas în funcție.

„Când Rareș Bogdan a făcut această măgărie, să spună public că dacă ar fi fost Boloș, ar fi fost mai OK PNRR-ul, a fost momentul în care mi-am atins punctul de fierbere. Deci, după ce am fost elegant cu ei, i-am lăsat să spună în partid acolo, în interior –  cine sună la centru i se spune domnule, nu vrea Ghinea să nu știu ce, deși nu era niciun fel de acoperire pentru proiecte – ok, am zis domnule, e politică, ne obișnuim cu ideea, dar să începi să spui și public chestia asta, cred că e prea mult. Atunci, a fost nevoie de o reacție, sunt OK cu reacția asta, nu vreau să continui acest conflict în coaliție, dar dacă e nevoie, am argumente toată ziua”, a declarat Cristian Ghinea, joi seara, la Digi24.

„Dacă (Rareș Bogdan – n.r.) simțea nevoia să avem niște conturi reglate, mă suna înainte și mă întreba care este buba. Chestia asta, în care fiecare este în campanie internă în partid și se trezește să dea castane la miniștrii USR PLUS trebuie să înceteze la un moment dat. Înțelegem, congres, campanie, dar hai, stop! Pe bune, suntem într-o coaliție, este oricum greu de gestionat cu ce probleme avem la guvernare, dacă ne trezim să atacăm așa, aiuristic, miniștrii sau colegii de guvernare, până la urmă ar trebui să se și întoarcă aceste declarații”, a spus ministrul fondurilor europene.

El a mărturisit că l-a deranjat că atacul a venit chiar din partea unui partener de coaliție. „Ce m-a deranjat la povestea cu Rareș Bogdan este: OK, opoziția trăncăne toată ziua, fără legătură cu realitatea, dar oameni din coaliție, care au știut sau puteau să afle foarte ușor – am vorbit cu Rareș Bogdan de multe ori la telefon, dacă este europarlamentar nu înseamnă că știe despre ce e vorba, sunt foarte multe regulamente europene”, a afirmat Cristian Ghinea.

„A trebuit să răspund eu pentru niște decizii pe care nu le-am luat eu în crearea PNRR. Cele mai multe dintre scandalurile publice care au fost în jurul subiectului au fost pe propuneri despre care și eu le-am zis: Domnule, le lăsăm, dar sunt problematice. Tendința era de explozie pe pereți, pentru că fiecare crede că e altfel”, a povestit Cristian Ghinea despre discuțiile din coaliție pe tema PNRR.

Ghinea: În PNRR-ul lui Boloș au fost puse chestiuni care să dea bine la alegeri

Actualul ministru acuză că a moștenit de la predecesorul său în funcție, Marcel Boloș, un PNRR făcut într-un mod superficial și diletantist, care avea drept scop „să dea bine în alegeri”, fără a avea acoperire în realitate.

„Uitați, domnul Boloș pretinde că PNRR-ul pe care l-a lăsat el în decembrie – care nu era un PNRR, era un document .pdf de prezentare, ca să fie foarte clar. PNRR înseamnă câteva zeci de mii de pagini, care au ajuns acum. Alea 200 de pagini lăsate în decembrie era un pdf de prezentare, n-a fost trimis la Comisie ca atare, au fost trimise două componente, care erau variante draft. Dl. Boloș pretinde că acea listă de investiții avea 60 la sută verde și că un institut european a certificat chestia asta. Acel institut a luat ce a spus fiecare stat membru într-un comunicat de presă sau unde a spus și a făcut un tabel. E ca și cum eu m-aș înscrie la un concurs de frumusețe și aș declara că am 75 de kg. E credibil? Uitați cum arăt, n-am 75 de kg! Așa și acel plan, n-avea cum să aibă 60 la sută verde. Dl. Boloș, care n-a citit regulamentul cu atenție, a avut niște opinii – că aia ar fi verde, că aia ar fi verde… Nu așa se face! Noi am făcut o simulare, pe regulament, și așa ne-a dat: 4 la sută digital, 9 la sută verde”, a declarat Cristian Ghinea la Digi24.

„Una dintre problemele PNRR-ului a fost că a trebuie să reluăm la mână niște chestiuni care au fost puse acolo ca să dea bine la alegeri”, a punctat ministrul.

„Luați documentul din decembrie și uitați-vă acolo la „Rutier” și la „Căi ferate”, că se spune așa: 4 miliarde pentru rutier și dacă vă uitați la anexa 17: sunt proiecte de 16 miliarde de euro. Cum vine asta? Drept urmare, în campania electorală, li s-a putut spune la diverși președinți de Consilii Județene: Domnule, ai în PNRR drumul ăsta. Când am ajuns la momentul realității, pe care și dl Boloș l-ar fi avut, dacă rămânea ministru, Comisia a spus: OK, alege-ți din cele 16 miliarde cât să fie de 4, că asta vreți voi. Și atunci, ar fi trebuit să spună: domnule, nu merg toate. Acum, cei din teritoriu sunt supărați pe mine, că cică le-am scos eu ce n-au avut”, a explicat Cristian Ghinea.

El și-a continuat tirada împotriva fostului ministru Marcel Boloș:  „Nu este OK să zici la televizor o sumă și să creezi așteptări de 4 ori suma aia. Este ceea ce a făcut dl. Boloș și pe PNRR, și pe alte linii de finanțare. Uitați la gaze. A lansat un apel de proiecte de 230 de milioane de euro și a zis pe gură: dar am să vă dau un miliard. De ce n-a pus miliardul jos, acolo? La tablete, la fel”, a acuzat ministrul fondurilor europene.

„Acest stil de guvernare cu dl. Boloș mare profesionist, tehnocrat, a lucrat mult mai politicianist decât mi-aș permite eu, deși eu sunt om politic. De ce ai face asta? Decât dacă nu au o logică electorală și dup-aia se sparge acest buboi în capetele altora”, a conchis Cristian Ghinea.

„Nu aș fi vrut să am această conversație publică cu dl. Boloș, însă la un moment dat, cred că această tăcere a mea, această eleganță a mea pe subiect este interpretată ca și cum poți să spui orice despre Ghinea și despre PNRR, ceea ce nu este OK”, a adăugat ministrul investițiilor și proiectelor europene.

 

Editor : Luana Pavaluca

[ad_2]

Citește mai mult..