Cum își petrec timpul liber sportivii români care au ajuns în satul olimpic. Robert Glință: „E foarte multă tehnologie, impresionant”

[ad_1]

S-a dat startul oficial Jocurilor Olimpice de la Tokyo. A fost o ceremonie plină de emoție și momente inedite la care a fost prezent și împăratul Japoniei, Naruhito. Au fost și schimbări de ultim moment, chiar pentru delegația României. Canotoarea Simona Radiş a fost portdrapel al țării, în locul Mădălinei Bereş. Asta pentru ca sportiva, componentă a echipajului de 8+1 la canotaj, să se poată odihni pentru cursa care a fost reprogramată pentru sâmbătă dimineață din cauza vremii nefavorabile.

În frunte cu Elisabeta Lipă, lotul de canotaj, s-a pozat chiar în drum spre ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice. Pe contul de Facebook al Federației, fotografia a primit în decurs de câteva ore sute de aprecieri și peste 100 de comentarii, din partea susținătorilor care le-au urat succes. Canotorii s-au fotografiat și pe stadionul național din Tokyo, având alături tricolorul. De altfel, unul dintre cei 2 purtători de drapel al României e din lotul de canotaj.

Cum își petrec timpul liber sportivii care au ajuns în satul olimpic ? Cât se poate de plăcut, după cum mărturisesc mai mulți reprezentanți ai României. Mulți dintre cei care ne reprezintă la Tokyo au avut, însă, grijă să împărtășească cu urmăritorii lor momente din satul olimpic.

Robert Glință, înotător: E o energie foarte plăcută, e foarte multă activitate, e foarte multă tehnologie, este foarte impresionant. Nici nu zici că sunt restricții. Condiții deosebite. Ne bucurăm foarte tare.

David Popovici – înotător: E o imensitate, o monstruozitate. E frumos. Avem biciclete cu care să ne plimbăm. Mâncarea e foarte bună. O să fie casa noastră pentru următoarele două săptămâni.

Tenismena Mihaela Buzărnescu a fost alături de echipa României de fotbal la meciul cu Honduras. S-a uitat la televizor alături de alți sportivi și a postat un mesaj de încurajare pe Instagram – ”Let`s go Romania!”. 

Nu e doar distracție la olimpiadă, sportivii au postat și imagini de la antrenamente: lotul de tenis de masă s-a pregătit alături de sportivii din China, iar tenismena Monica Niculescu s-a antrenat cu Raluca Olaru și coordonatorul său.

Și Larisa Iordache a împărtășit cu fanii momente din timpul pregătirilor, după ce a anunțat că din cauza unor probleme la gleznă va participa doar la proba de la bârnă. 

Editor : A.P.

[ad_2]

Citește mai mult..