„Sobieski și românii”, în varianta cu fonduri UE. Ce se poate vedea la Cetatea Neamț după reabilitare

Construită în timpul domniei lui Petru Mușat, Cetatea Neamț a fost amplasată într-un loc strategic, aproape de vârful cel mai înalt, și trebuia să păzească drumul care trecea peste munte în Transilvania. Una dintre bătăliile celebre care au avut loc aici este cea descrisă de Costache Negruzzi în nuvela „Sobieski și românii”, o lectură binecunoscută, care decenii de-a rândul a figurat în manualele de limba și literatura română.

În 1691, regele polonez Sobieski se retrăgea cu armata spre casă după o bătălie cu turcii și a vrut să cucerească Cetatea Neamțului, ca o compensare pentru înfrângerile suferite. Deși în fortăreață nu mai erau decât 19 moldoveni, aceștia au rezistat timp de patru zile în fața unei armate mult mai numeroase și mai bine pregătite. Aceasta este, pe scurt, povestea.

Dar Cetatea Neamțului nu e o legendă. Este o realitate cât se poate de concretă, care rezistă vremurilor după ce a fost reabilitată cu fonduri europene. Au fost restaurate porțiuni importante, a fost modernizat drumul de acces și parcările din zonă, făcând-o una din atracțiile turistice ale județului.

Ce se găsește între zidurile Cetății Neamțului?

„Desigur, aici trebuie să ne punem, pe de o parte, imaginația la încercare. Pe de altă parte, trebuie să apelăm și la sursele istorice care, din nefericire, nu sunt foarte generoase. Viața din interiorul cetății cu siguranță cunoștea diverse fluctuații de la o epocă la alta și de la o perioadă la alta. Ea a fost o cetate, până la urmă, al cărei rol era acela de a apăra un ținut, deci cu siguranță în interior era cantonată o garnizoană militară al cărui număr de oșteni trebuie să fi fost până la urmă unul variabil, așa cum vă spuneam, de la o perioadă la alta. Dar asta nu înseamnă că în interiorul cetății existau doar oșteni. Fiind una dintre cetățile reprezentative ale Moldovei, în mod cert, pe aici treceau și unii dintre domnitorii provinciei istorice”, explică Vasile Diaconu, muzeograf-arheolog.

„Exista viață firească până la urmă, viață pe care noi o putem reconstitui în bună măsură și pe baza vestigiilor arheologice pe care le-am găsit în interiorul cetății. M-aș referi aici la obiecte care atestă existența unor instalații de încălzire, a unor sobe cu teracotă, extrem de elegant lucrată, resturi osteologice de animale, dovada practicilor culinare care se obișnuiau în epocă. Nu în ultimul rând, în interior am identificat și resturi ale unor construcții de lemn care trebuie să fi fost deservite de garnizoana militară cantonată aici în cetate”, spune specialistul.

Legenda fântânarilor prizonieri la Cetatea Neamț

„Desigur fântâna pe care o vedem în apropierea noastră avea un rol esențial pentru viața de zi cu zi a celor care se aflau în cetate și mai ales în vreme de asediu, pentru că în momentele în care cetatea era încercuită de oștile inamice, să spunem, fără o sursă de apă permanentă în interior, nu s-ar fi putut rezista o perioadă îndelungată”, arată Vasile Diaconu.

Legenda spune că fântâna ar fi fost săpată de prizonieri turci, lucru care, bineînțeles, până în momentul de față, pe baza mărturiilor istorice, este greu de documentat, dar nu trebuie să îl excludem până la urmă, spune muzeograful.

Ajungem în sala de sfat și judecată.  Este una dintre cele mai mari încăperi ale Cetății Neamț. „Desigur, funcționalitatea acestei încăperi noi am stabilit-o oarecum pe baze ipotetice, pornind de la analogiile cu alte cetăți, dar și plecând de la premisa că o astfel de încăpere, prin dimensiunile ei, prin amplasament, trebuie să fi îndeplinit un rol oarecum important în ceea ce însemna administrarea cetății și a ținutului Neamțului”, explică Vasile Diaconu.

Drumul în cetate continuă spre camera de taină, care este unul dintre turnurile cetății, un spațiu mai retras. „Noi am numit-o camera de taină presupunând că în interiorul cetății trebuie să fi existat un astfel de spațiu, unde poate pârcălabul cetății sau domnitorul sau poate reprezentanții militari se întruneau în anumite situații departe de ochii celorlalți pentru a pune la punct lucruri mai sensibile și, pentru discreție, se reuneau aici”, detaliază arheologul.

Și în Evul Mediu se falsificau bani

Mergem mai departe. Tentația ar fi să spunem că am ajuns cumva în cea mai bogată încăpere a cetății – echivalentul imprimeriei unei bănci de astăzi.

„Ne aflăm într-una din încăperile a cărei funcționalitate o cunoaștem cu precizie. Ne aflăm în așa-zisa monetărie, dar suntem într-o încăpere unde în secolul al XVII-lea funcționa de fapt un atelier clandestin, unde se falsificau monede. Lucrul aceste a fost bineînțeles dovedit pe baza mărturiilor arheologice. Încă de la cercetările din 1939-1940, în interiorul acestei încăperi au fost identificate resturi monetare, dar și monede după emisiuni poloneze și suedeze. Pe la sfârșitul secolului al XVII-lea, deci în timpul lui Dabija-vodă, pentru o scurtă perioadă de timp, în acest spațiu a funcționat un atelier unde se falsificau monede. Erau cu siguranță utilizate în tranzacțiile comerciale, pentru achiziționarea de bunuri. Nu cred că falsurile acestea puteau să circule o perioadă foarte îndelungată. Ele la un moment dat erau indentificate și scoase din uz”, explică expertul.

Aflăm, de asemenea, că în curtea Cetății a fost identificat un tezaur monetar alcătuit din 100 de monede, de data aceasta reale, emise de Suedia, Polonia, tezaurizare pusă în legătură cu o situație mai complicată prin care a trecut cetatea, tot în secolul al XVII-lea.

Un meșter ne face o demonstrație despre cum se falsificau monedele la Cetatea Neamțului: „Nu e un sistem greoi. Am respectat imaginile și datele istorice. Aici avem o matriță din oțel, în care se punea o pastilă, originar era din argint, eu o să folosesc un aliaj mai moale. Și se acționează cu ciocanul. Foarte simplu! Iată moneda. Groșul lui Ștefan”.

E greu de stabilit un echivalent, pentru cât ar valora în zilele noastre. În orice caz, moneda falsificată avea în jur de un gram de argint. „Trebuie să fi fost destul de valoroasă pentru perioada respectivă”, spune Vasile Diaconu, muzeograf-arheolog.

Noi investiții cu bani europeni: telecabină până la Cetatea Neamțului

Reabilitarea cetății, deși una relativ recentă, dă deja semne de oboseală. Lucrările superficiale sau materialele de slabă calitate au adus infiltrații, iar autoritățile au acum în vedere o nouă rundă de reabilitări, dar și o strategie prin care cetatea să fie inclusă într-un circuit mult mai larg de vizitare, care să includă lăcașurile de cult și chiar posibilitatea construcției unei telecabine cu care turiștii să ajungă mult mai ușor la cetate.

„Știm cu toții că județul Neamț și orașul Târgu Neamț, pe lângă Cetatea Neamț și Casa Creangă, are, eu știu, Dumnezeu așa a dat, ca să avem un număr important, un număr destul de mare de lăcașuri de cult și aici mă refer la mânăstirile din zonă. Nu mai vorbesc că în Târgu Neamț avem un număr de 13 biserici, cred că este orașul cu numărul cel mai mare de biserici din zona Moldovei”, arată Vasilică Harpa, primarul orașului Târgu Neamț.

„Strategia noastră locală și județeană – și aici mă refer la Consiliul Județean – nu este alta decât să dezvoltăm linia turistică, pentru că avem cu ce. Tocmai pentru acest motiv, Consiliul Județean, în parteneriat cu Complexul Muzeal și Primăria Târgu Neamț, a inițiat foarte multe proiecte europene în primul rând pe această linie: cetate, Casa Creangă și zona turistică din județul Neamț. Vreau să vă spun că în ultimii 4 ani de zile, de fapt, de când s-a terminat reabilitarea și modernizarea acestui monument, numărul turiștilor cred că s-a triplat. Vorbim de aproximativ 150 de mii – 160 de mii de turiști pe an”, precizează edilul.

„La nivel de oraș, noi trebuie să asigurăm infrastructura în primul și în primul rând. Ca o completare, este nevoie în zonă, de fapt pe traseul Cetății Neamțului, de un sistem de transport. Lucrăm la acest proiect de vreo câțiva ani buni și în cadrul proiectuluit, care este în evaluare împreună cu reabilitarea și cu infiltrațiile, sperăm să găsim o axă de finanțare pentru un sistem de urcare și coborâre în condiții optime pentru turiști”, spune Vasilică Harpa, primarul orașului Târgu Neamț.

– O telecabină de exemplu sau ceva de genul?

– Ceva de genul, vedem cum ne permite legea, cum putem să intervenim pe o zonă care nu este în proprietatea orașului – și aici mă refer la zona împădurită – și care vor fi viitoarele axe de finanțare, spune edilul.