Cod portocaliu de caniculă și vijelii. Cea mai caldă perioadă din acest an e însoțită de furtuni și un nor de praf saharian

[ad_1]

Meteorologii au emis o avertizare de cod portocaliu de caniculă. Temperaturile maxime se vor apropia de 40 de grade, mai ales în Oltenia și Muntenia. Sub cod portocaliu este și Capitala, iar aproape tot restul țării este sub cod galben. ANM a emis și avertizări de furtuni. Astfel, de la ora 13.00, nordul și estul țării vor fi sub cod portocaliu, iar mai multe județe sub cod galben de vijelii.

„Continuă valul de căldură și persistența lui, dar în același timp vorbim și de accentuarea în intensitate. Începând de astăzi și până sâmbătă, va fi în vigoare o avertizare cod galben în cea mai mare parte a țării, privind temperaturile deosebit de ridicate atât pe parcursul zilei, cât și pe parcursul nopții. Vorbim de temperaturi maxime între 34 și 39 grade Celsius. Minimele nu vor coborî sub 20 grade Celsius. Indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 unități”, a spus Elena Mateescu, director ANM, la Digi24.

„Pentru urmtătoarele 3 zile este în vigoare un cod portocaliu pentru 5 județe din sud-vestul țării, inclusiv Capitala. Ne așteptăm la valori de 39-40 de grade Celsius, disconfort termic în accentuare de la o zi la alta”, a adăugat ea.

Pe de altă parte, România se va confrunta și cu instabilitate atmosferică.

„Până mâine dimineață la ora 02:00 va fi cod galben în centrul și nordul estul țării, iar până în această seară la 23:00 vorbim de un cod portocaliu pentru județe din partea de nord și centru – Marmureș, nord-estul Transilvaniei și aproape toată Moldova. Ne așteptăm la vijelii, intesificări ale vântului până la 70-80 km pe oraă și cantități de precipitații între 35-40 de litri pe metru pătrat”, a spus Mateescu.

„Așadar, în continuare o perioadă a extremelor meteorologice, avem zone în care canicula va fi cuvântul de ordine, dar și zone cu instabilitate atmosferică accentuată pe intervale scurte”, a adăugat ea.

De asemenea, deasupra României va veni și un nor de praf saharian.

„Întotdeauna când e val de căldură tropicală, acesta vine și cu praf saharian. Vom vedea zone, cu siguranță acolo unde vor fi ploi e posibil să avem și depuneri la nivelul solului și al suprrafețelor, mașini sau alte obiecte”, a spus Mateescu.

Ea a precizat că aceasta este cea mai călduroasă perioadă din acest an, cu maxime până la 39-40 de grade și cu întindere pe aproape tot teritoriul țării. Meteorologul spune că vremea va rămâne călduroasă și la începutul lunii august, cu temperaturi de 37-38 de grade Celsius.

Editor : M.B.

[ad_2]

Citește mai mult..