Șase din cele 13 vagoane răsturnate la Fetești au fost ridicate. CFR anunță că intervenția va continua și în această noapte
[ad_1]
Compania Naţională de Căi Ferate CFR a anunțat, joi seara, prin intermediul unui comunicat de presă că până la această oră au fost ridicate șase din cele 13 vagoane de marfă care s-au răsturnat noaptea trecută în stația Fetești, după ce mecanicul trenului care a provocat accidentul a plecat băut la drum.
În urma incidentului produs între locomotiva unui tren care era în circulație și o garnitură care era staționată, circulația feroviară a fost complet dată peste cap. Reprezentanții CFR au anunțat că se intervine în permanență pentru a degaja traficul iar până la această oră au fost ridicate 6 din cele 13 vagoane de marfă răsturnate noaptea trecută.
„S-au ridicat 6 din cele 13 vagoane de marfă răsturnate, componente din compunerea celor două trenuri de marfă – boghiuri și osii -, bucăți de șină de cale ferată ruptă în urma ciocnirii celor două trenuri de marfă, iar în acest moment se acționează cu cele două trenuri-macara pentru ridicarea locomotivei”, se arată în comunicatul transmis în această seară de CFR.
Compania a mai precizat că lucrările vor continua și în această noapte.
Reprezentanții CFR au mai transmis că după ridicarea tuturor vagoanelor de marfă, din compunerea celor două trenuri de marfă, personalul Secției Linii al SRCF Constanța va începe lucrările pentru refacerea infrastructurii și suprastructurii feroviare grav avariate. Ulterior, echipele de la Electrificare vor acționa pentru refacerea sistemului de alimentare cu energie electrică.
Echipele de intervenție au ajuns la stația Fetești la scurt timp după producerea accidentului feroviar, iar compania feroviară a precizat modul în care au acționat echipele.
„Astfel, primul tren-macara, cel de 125 de tone, a plecat din stația Palas la ora 2.26, iar până la sosirea acestuia în stația Fetești, s-a acționat cu o locomotivă a operatorului național de transport feroviar de marfă, pentru retragerea, în stația CF Bărăganu, a vagoanelor de marfă rămase pe șină, astfel încât să fie asigurată zona necesară pentru accesul, montarea și calarea utilajului de 125 de tone, care a fost pus în funcțiune la ora 5.26. De asemenea, la ora 8:45, a garat în stația Bărăganu și cea de-a doua macara de mare tonaj, cea de 250 de tone, sosită de la București”, se mai arată în comunicatul companiei.
Mecanicul trenului de marfă care a provocat accidentul feroviar avea o alcoolemie de 0,4 în aerul expirat, potrivit IPJ Ialomița.
Editor : I.C
[ad_2]
Citește mai mult..