Peste 100.000 de copii sunt aproape de a muri de malnutriție severă, în regiunea Tigray, sfâșiată de război civil

[ad_1]

UNICEF a transmis, vineri, că peste 100.000 de copii riscă să moară în condiții de malnutriție severă în regiunea Tigray a Etiopiei, sfâșiată de un război civil de peste o jumătate de an, relatează Reuters.

Purtătoarea de cuvânt a agenției, Marixie Mercado, spune că una din două femei însărcinate sau care alăptează, din Tigray, suferă de malnutriție gravă.

„Cele mai mari temeri ale noastre legate de sănătatea și bunăstarea copiilor sunt confirmate”, a spus ea, la Geneva.

Purtătorii de cuvânt ai premierului etiopian sau ai celulei de criză guvernamentale pentru războiului civil din Tigray, acolo unde un război civil are loc din luna noiembrie a anului trecut, nu au vrut să răspundă  la întrebări legate de comunicatul UNICEF.

Printre cei care suferă cel mai mult sunt și bebeluși – Aammanuel Merhawi, un copil de puțin peste un an și jumătate are o greutate de o treime din normalul vârstei sale. Copilul are coastele ieșite în afară, respirația încetinită și vomită mâncarea de tip supliment care îi este oferită printr-un tub – toate simptome ale malnutriției severe.

În această situație dramatică, agențiile de ajutorare spun că vor rămâne fără formula de lapte folosită pentru a ajuta 4000 de copii cu malnutriție severă, în fiecare lună. Cel puțin trei copii au murit la spitalul din Wukro din februarie și până astăzi, spune o asistentă medicală care i-a îngrijit.

Conform documentelor medicale, ei cântăreau o treime din greutatea normală a unui copil la vârsta respectivă, mai puțin de un sfert sau puțin peste o jumătate din greutatea normală.

ONU spune, de asemenea, că în jur de 400.000 de oameni trăiesc în condiții de foamete în Tigray și că peste 90% din populație are nevoie de sprijin alimentar de urgență. Regiunea ar avea nevoie de 100 de camioane cu mâncare zilnic pentru a preveni moartea în masă a celor înfometați.

Într-un comunicat de joi, guvernul etiopian a dat vina pe rebelii din Tigray pentru blocarea ajutoarelor.

Guvernul federal etiopian condus de Abiy duce un război civil cu rebelii separatiști din Tigray de la începutul lui noiembrie 2020, iar ambele părți au fost acuzate de comiterea de atrocități și de abuzuri ale drepturilor omului.

Editor : Adrian Dumitru

[ad_2]

Citește mai mult..