Irlanda, în fruntea ţărilor din UE cu cei mai mulți locuitori vaccinați anti-COVID, după ce a imunizat 84% din populaţia ţării

[ad_1]

Guvernul irlandez a anunțat joi că 84 % din populaţia ţării a fost vaccinată anti-COVID-19 cu schema completă, în timp ce peste 90 % a primit cel puţin o doză de vaccin. Aceste cifre situează Irlanda în fruntea ţărilor Uniunii Europene (UE) cu cel mai mare indice de vaccinare completă, în linie cu ţări ca Spania (72,7 %), Portugalia (78,8 %) sau Danemarca (79,8 %), şi mult înaintea altor ţări ca România (31,6 %), sau Letonia (43,6 %), potrivit datelor Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC).

„Vaccinurile diminuează boala, spitalizările, internările la terapie intensivă şi decesele. Însă trebuie să fim precauţi deoarece virusul este foarte prezent”, notează pe Twitter responsabilul Serviciul public de sănătate irlandez (HSE), Paul Reid.

Până miercuri, autorităţile sanitare au vaccinat 3.559.460 de persoane cu prima doză, în timp ce alte 2.939.549 de persoane au primit şi cea de-a doua doză, într-o ţară cu o populaţie de aproape 5 milioane de locuitori.

La rândul său, HSE a informat că s-au înregistrat 1.861 noi contagieri în ultimele 24 de ore şi au fost confirmate 15 decese survenite în cele 7 zile precedente, ridicând bilanţul total al morţilor la 5.074 de la începerea pandemiei, scrie Agerpres.

Guvernul a făcut apel tinerilor să se vaccineze şi să respecte recomandările anti-COVID-19, mai ales în perspectiva începerii anului şcolar.

Autorităţile sanitare au început săptămâna aceasta să vaccineze anti-COVID-19 minorii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani.

Editor : A.P.

[ad_2]

Citește mai mult..