România, victorie în preliminariile Cupei Mondiale cu o adversară decimată de scandaluri
[ad_1]
Naţionala României a învins formaţia Islandei cu scorul de 2-0 (0-0), joi seara, pe Stadionul Laugardalsvollur din Reykjavik, în Grupa J a preliminariilor Cupei Mondiale de fotbal din 2022.
România a făcut un joc bun, în ciuda faptului că a evoluat într-o formulă remaniată, punând capăt unei serii de patru înfrângeri consecutive, două în meciuri oficiale (cu Germania şi Armenia) şi două în partide amicale (Anglia şi Georgia).
Tricolorii au câştigat prin golurile marcate de Dennis Man (47) şi Nicolae Stanciu (83) şi continuă cursa pentru turneul final din Qatar.
România şi-a luat şi o revanşă după ce a pierdut cu 1-2 la Reykjavik în toamna trecută, în semifinalele barajului pentru EURO 2020.
Deşi avea şase debutanţi în lot, echipa antrenată de Mirel Rădoi a reuşit să facă diferenţa în faţa unei formaţii aflate în reconstrucţie. Surprizele din primul ”unsprezece”, Raţiu, Nedelcu şi Sorescu, şi-au făcut datoria la Reykjavik, ca şi restul jucătorilor.
Tricolorii au avut primele ocazii, prin Sorescu (4) şi Alibec (5), dar apoi insularii au pus stăpânire pe joc şi au avut o serie de ocazii notabile. Camora a fost aproape de autogol (9), Baldursson (11) a trimis pe lângă poartă cu capul, iar apoi Niţă a fost la post la mingea trimisă cu capul de Kjartansson (15).
Sorescu nu a reuşit să profite de eroarea lui Hermannsson (23), în situaţie de unu la unu cu portarul.
Gazdele au mai ratat prin Kjartansson (24), dar mai ales prin Birkir Bjarnason (29), blocat salvator de Niţă la 5 metri.
Sorescu, golgheterul la zi al Ligii I, l-a întrebuinţat pe Runarsson cu un şut din careu (31), Nedelcu l-a testat şi pe pe fostul goalkeeper al lui Arsenal de la distanţă (39), iar Man a prins şi el poarta (42).
România a început excelent repriza secundă, deschizând scorul prin Dennis Man (47), care a reluat în plasă mingea centrată de Stanciu.
Kjartansson a ratat o oportunitate notabilă (54), la centrarea lui Albert Gudmundsson, echipa noastră reuşind să absoarbă cu bine presiunea pusă de islandezi.
Ianis Hagi a trimis mingea în plasă la scurt timp după ce a intrat pe gazon (70), dar golul a fost anulat pentru fault în atac.
Johannesson (71) a şutat slab din careu şi Niţă a reţinut, iar Birkir Bjarnason a ratat incredibil din 7 metri (76).
România a avut şansa de a încheia conturile în min. 73, dar Man a reluat pe lângă la centrarea lui Manea. România a înscris golul al doilea în min. 83, pe contraatac, Hagi lansându-l pe Stanciu, la limita ofsaidului, care a şutat fără speranţe pentru portar.
De remarcat că, din cauza unor probleme tehnice, sistemul de arbitraj video nu a funcţionat la acest meci, a precizat UEFA.
România a obţinut doar a doua sa victorie în grupă (două victorii, două eşecuri), acesta fiind primul meci în care echipa antrenată de Mirel Rădoi nu a primit gol.
România va juca următorul meci duminică 5 septembrie, pe Arena Naţională din Bucureşti, cu Liechtenstein. Tricolorii au ceva probleme de lot, după ce Denis Drăguş s-a accidentat înaintea partidei cu Islanda, iar Denis Alibec a ieşit şi el accidentat în meciul de la Reykjavik.
Rădoi: Am reuşit o victorie mare cu Islanda, contează foarte mult pentru viitor
Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mirel Rădoi, a declarat, joi seara, că victoria cu 2-0 în faţa Islandei în preliminariile CM 2022 este una mare care va conta mult în următoarele meciuri ale primei reprezentative.
„Chiar dacă deocamdată nu am realizat mare lucru, azi am reuşit o victorie, o victorie mare. Chiar şi o revanşă. Contează foarte mult pentru viitor, pentru moralul jucătorilor, pentru încrederea în propriile forţe. Era mai bine să batem anul trecut, dar nu putem întoarce timpul înapoi. Să sperăm că de acum încolo vom lega victoriile şi după această lună vom vedea care sunt şansele noastre de a ajunge la Mondial. Din păcate această victorie vine cu sacrificii mari, Denis Drăguş a simţit ieri ceva la antrenament, Denis Alibec azi la fel… Florin Tănase şi el a suferit o accidentare. Vom vedea ce soluţii avem în continuare pentru poziţia de atacant, pentru că trebuie să marcăm goluri”, a afirmat selecţionerul la postul PRO TV.
„Cu titularizarea lui Andrei Raţiu nu mi-a fost foarte greu, chiar dacă poate multă lume nu îl cunoştea. Noi îl ştiam de la tineret, am fost împreună la Jocurile Olimpice, este un jucător cu personalitate. Ce vreau eu însă să subliniez este faptul că jucătorii care au venit de pe banca de rezerve chiar au făcut diferenţa”, a mai spus Rădoi.
Acesta speră ca jucătorii să nu fie prea euforici şi să se facă de râs în următorul meci, cel cu Liechtenstein din 5 septembrie de la Bucureşti.
„Meciul cu Liechtenstein pare uşor, dar am înţeles că azi a pierdut doar cu 2-0 în faţa Germaniei, sunt curios să văd şi eu partida. Vreau să văd dacă Liechtenstein şi-a schimba sistemul de joc, dacă a schimbat ceva. Pentru că din punctul meu de vedere partida cu Liechtenstein este poate cea mai importantă din această serie de trei. Asta pentru că venim după un meci câştigat în Islanda, poate fi o doză prea mare de euforie şi să nu credem într-o capcană în care să ne facem de râs cu Liechtenstein. Vor fi schimbări în primul 11 pentru că e nevoie din nou de forţe proaspete pentru a putea să stăm cât mai mult în terenul adversarilor”, a precizat Rădoi.
Islanda – România 0-2 (0-0)
Au marcat: Dennis Man (47), Nicolae Stanciu (83).
Reykjavik, Stadion Laugardalsvollur
Preliminariile CM 2022 – Grupa J
Au evoluat echipele:
ISLANDA: 13. Runar Runarsson – 2. Birkir Saevarsson, 6. Hjoertur Hermannsson, 21. Brynjar Ingi Bjarnason, 5. Gudmundur Thorarinsson – 8. Birkir Bjarnason, 4. Victor Palsson, 15. Andri Fannar Baldursson (16. Isak Bergmann Johannesson, 67) – 7. Albert Gudmundsson (căpitan), 9. Vidar Kjartansson (19. Jon Dagur Thorsteinsson, 67), 10. Johann Gudmundsson (22. Andri Gudjohnsen, 79).
Selecţioner: Arnar Thor Vidarsson.
Rezerve neutilizate: 1. Hannes Halldorsson, 12. Patrik Gunnarsson – 3. Jon Gudni Fjoluson, 11. Arnor Sigurdsson, 14. Kari Arnason, 17. Mikael Anderson, 18. Alfons Sampsted, 20. Thorir Johann Helgason, 23. Ari Skulason.
ROMÂNIA: 1. Florin Niţă – 21. Andrei Raţiu (4. Cristian Manea, 68), 6. Vlad Chiricheş (căpitan), 5. Ionuţ Nedelcearu, 22. Mario Camora – 23. Nicolae Stanciu, 14. Dragoş Nedelcu, 8. Alexandru Cicâldău (17. Adrian Rus, 88) – 20. Dennis Man (18. Răzvan Marin, 76), 7. Denis Alibec (9. Jovan Markovic, 76), 13. Deian Sorescu (10. Ianis Hagi, 68).
Selecţioner: Mirel Rădoi.
Rezerve neutilizate: 12. Andrei Vlad, 16. Mihai Aioani – 2. Andrei Cordea, 3. Alin Toşca, 11. Dorin Rotariu, 15. Marius Marin, 19. Darius Olaru.
Arbitru: Aleksei Kulbakov; arbitri asistenţi: Dmitri Juk, Oleg Maslianko; al patrulea oficial: Viktor Şimusik (toţi din Belarus)
Cartonaşe galbene: Nedelcu (8), Chiricheş (37), Niţă (77), Thorsteinsson (85), Hagi (85), Johannesson (90+2).
Scandal la naționala Islandei
Naționala Islandei este în centrul unui scandal uriaș în urma căruia președintele Federației, Gudni Bergsson, acuzat că a mușamalizat cazuri de agresiune sexuală comisă de jucătorii naționalei Islandei în ultimii ani, și-a dat demisia.
La conferința de presă premergătoare meciului, Arnar Vidarsson, selecționerul Islandei, a recunoscut că situația din lot este departe de optimă, iar pe umerii jucătorilor se resimte o presiune fără precedent.
„Jucătorii n-au cum să fie concentrați 100% la meciul cu România. Nici nu le pot cere acest lucru. Trebuie să gestionăm această situație, să ne adaptăm condițiilor actuale. Nicio echipă din istorie n-a trăit așa presiune. Este foarte dificil pentru acești jucători, care n-au greșit nimic.
În mod involuntar, unii jucători sunt suspectați de ceva ce n-au făcut. E greu să mai spui ceva în acest moment, pentru că se poate interpreta greșit.
Nu suntem indiferenți, dar este foarte important ca lumea să realizeze că este un moment dificil pentru jucători, care așteaptă lămurirea situației”, a declarat Arnar Vidarsson.
Acuzații de hărțuire sexuală
Thorhildur Gyda Arnarsdottir, 25 de ani, a afirmat la televiziunea publică RUV că a depus plângere după ce a fost agresată şi hărţuită sexual de un membru al echipei naţionale, într-un club de noapte la Reykjavik în septembrie 2017, transmite Agerpres.
Ea a indicat că jucătorul a recunoscut faptele, şi-a cerut scuze şi i-a plătit în compensaţie o sumă a cărei valoare nu a fost făcută publică.
Potrivit lui Arnarsdottir, o altă femeie ar fi depus plângere împotriva aceluiaşi jucător pentru o agresiune sexuală comisă în aceeaşi seară. Tânăra a spus de altfel că ea cunoaşte cel puţin alţi şase jucători implicaţi în cazuri de agresiune sexuală.
După mai multe reuniuni de urgenţă în weekend, preşedintele federaţiei a demisionat duminică seara.
„Dragi victime, vă credem şi vă prezentăm scuzele noastre sincere. Ştim că noi, ca garanţi, v-am abandonat şi avem intenţia să facem mai mult”, a scris consiliul de administraţie.
Potrivit mărturiei tinerei, un avocat reprezentând federaţia a întrebat-o dacă este pregătită să primească o compensaţie financiară – a cărei valoare nu a fost precizată – în schimbul tăcerii sale, ceea ce ea a refuzat.
Federaţia a respins această afirmaţie.
Editor : L.C.
[ad_2]
Citește mai mult..