Doctorița acuzată că a vaccinat fictiv 10 fotbaliști a fost plasată sub control judiciar

[ad_1]

Doctorița de familie din Dâmbovița, acuzată că a eliberat adeverințe false de vaccinare pentru 10 fotbaliști a fost plasată sub control judiciar, iar soțul ei, acuzat că a instigat-o să comită faptele, a fost plasat în arest la domiciliu, au decis magistrații Judecătoriei Găești.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești, doctorița de familie este acuzată că a solicitat Casei de Asigurări de Sănătate Dâmbovița decontarea contravalorii serviciilor de vaccinare împotriva Covid- 19 pentru mai multe persoane, acestea fiind raportate în registrul electronic cu schema completă de vaccinare, deși în realitate aceste persoane nu au fost vaccinate de inculpată.

Doctorița ar fi întocmit astfel un număr de 13 adeverințe de vaccinare.

Cel de al doilea inculpat, soțul doctoriței, a instigat-o pe aceasat la săvârșirea acestor fapte, spun procurorii.

Magistratul din cadrul Judecătoriei Găești a dispus plasarea sub control judiciar a medicului de familie, cu obligația de a nu exercita profesia de medic pe perioada acestei măsuri. Față de celălalt inculpat, instanța a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu.

Editor : A.A.

[ad_2]

Citește mai mult..