Liderul frontului de rezistenţă din Afganistan anunță că va continua lupta împotriva talibanilor
[ad_1]
Liderul Frontului Naţional de Rezistenţă din Afganistan, Ahmad Massoud, care se opune talibanilor, a anunţat sâmbătă că forţele sale vor continua lupta. Mesajul lui Massoud pare a fi o reacţie la informaţii neconfirmate conform cărora Panjshir, singura provincie pe care talibanii nu o controlează, ar fi fost capturată şi că liderii frontului de rezistenţă ar fi fugit din ţară.
”Nu vom renunţa niciodată la lupta pentru Dumnezeu, libertate şi dreptate”, a scris Massoud pe pagina sa oficială de Facebook.
După răspândirea zvonurilor privind provincia Panjshir, luptătorii talibani au tras focuri de armă de celebrare în Kabul şi în mai multe provincii afgane, potrivit relatărilor făcute vineri seară de locuitori ai capitalei afgane şi de jurnalişti locali.
Cel puţin 17 oameni uciși la Kabul de focuri de armă trase în aer
Principalul purtător de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, le-a transmis luptătorilor talibani să nu mai irosească muniţie şi a atras atenţia că gloanţe rătăcite ar putea răni civili. Agenţia de ştiri Shamshad a transmis că ‘loviturile trase în aer’ la Kabul vineri au ucis 17 oameni şi rănit alţi 41. Agenţia Tolo a indicat un bilanţ similar.
Zvonurile despre căderea provinciei Panjshir l-au făcut pe fostul prim vicepreşedinte al ţării, Amrullah Saleh – care a declarat că locuieşte în prezent în provincia sa natală, Panjshir – să ia atitudine. Într-o înregistrare video difuzată de postul local ToloNews, Saleh a declarat că rezistenţa împotriva talibanilor continuă, scrie dpa, citată de Agerpres.
Timp de circa cinci zile, între talibani şi combatanţii din frontul lui Massoud s-au dat lupte grele în valea Panjshir, situată într-o mică provincie cu acelaşi nume la nord de Kabul. Zona este de multă vreme un bastion antitaliban.
Talibanii i-au oferit lui Massoud un post în guvern, însă acesta a refuzat, a declarat Fahim Dashti, purtător de cuvânt al frontului de rezistenţă. Printre revendicările frontului sunt incluse o participare politică echitabilă a tuturor grupurilor etnice, protejarea drepturilor femeii, libertate de exprimare şi organizarea de alegeri.
Editor : A.A.
[ad_2]
Citește mai mult..