CTP, despre finala de la US Open dintre Emma Răducanu și Leylah Fernandez: O minune din basmele copilăriei

Finala US Open 2021 se dispută sâmbătă între două sportive care până acum câteva luni erau aproape necunoscute: tinerele Emma Răducanu, locul 150 mondial, și Leyah Fernandez, locul 73. „Mi-e imposibil să spun cine e favorita, le iubesc pe amândouă. Pentru mine, asta este suficient, faptul că voi vedea o finală cu ele, o să fie ceva extraordinar să vedem înfruntarea acestor două inteligențe tactice și tehnice și, în același timp, fete cu zâmbetul pe buze, relaxate, cred că va fi un mare triumf pentru tenisul din toate timpurile”, a declarat, vineri, la Digi24, comentatorul de tenis Cristian Tudor Popescu.

Emma Răducanu, în vârstă de 18 ani, este născută în Canada, dar reprezintă Marea Britanie, țara în care părinții ei s-au mutat când ea avea 2 ani. Tatăl ei este român, iar mama chinezoaică. „Singurul lucru despre care putem spune că este românesc, fără niciun fel de ezitare, este numele Răducanu. În rest, n-are sens să facem asocieri, s-o considerăm ‘de-a noastră’. Este crescută în alte țări, nu este de-a noastră. Faptul că tatăl este român este o chestiune genetică, nu putem spune că este de-a noastră. Dar putem, sigur, s-o iubim! Nu ne împiedică nimeni. Eu nu pot să fac, de pildă, o diferență de afecțiune pe care o port celor două foarte tinere jucătoare, Emmei Răducanu și Leylahei Fernandez, care chiar nu are nicio legătură cu România”, spune Cristian Tudor Popescu.

Un altfel de tenis, o altfel de pregătire

Un alt tenis, o altfel de pregătire, aceasta este diferența între cele două finaliste de anul acesta de la US Open și alte jucătoare tinere care, de-a lungul anilor, au impresionat, dar apoi nu au confirmat, subliniază CTP. 

„N-am văzut niciodată, în mai bine de jumătate de veac în care trăiesc în tenis, să intre la vârf, pe prima scenă, în felul acesta două jucătoare practic necunoscute, venind de foarte departe din clasament și care în același timp să explodeze. Am mai văzut în ultimii ani jucătoare tinere care și-au făcut o intrare spectaculoasă, dar care, după aceea, nu prea au confirmat. Ce diferență este între Emma, Leylah și celelalte?

În primul rând, cred, este vorba de alt tenis. Ceea ce joacă ele e alt tenis acum, din multe puncte de vedere, nu numai al loviturilor. Au niște lovituri extrem de bine lucrate, ambele au o acuratețe tehnică, de e o plăcere să le privești lovind. Forehand-ul Leylahei Fernandez, deși este stângace, îmi amintește de forehand-ul cu dreapta al marii campioane Steffi Graf. Amândouă lovesc mingea ca la ping-pong aproape. Lovesc din față și din urcare, cu o retragere foarte scurtă a rachetei, uneori aproape fără pregătire, fără retragere a rachetei, depășind-o în anumite momente chiar și pe Naomi Osaka, care era campioană la rapiditatea pregătirii loviturilor.

Deci, au aceste calități tehnice ieșite din comun, dar în plus, știu tenis aceste fete, la 18-19 ani! Nu știu cum s-a reușit asta cu ele, dar știu tenis ca niște jucătoare de 30, 30 și ceva de ani! Sunt formate altfel. Nu știu cum este în Canada, la centrul acela de tenis despre care am auzit numai lucruri extraordinare, dar sunt formate cu această maturitate,  cu această știință a jocului de tenis. Pentru că am văzut multe jucătoare tinere cu lovituri excepționale, o plăcere, dar care nu știau tenis, care nu aveau viziunea terenului, tactică, nu știau să se scoată din momentele critice. Asta este absolut buimăcitor, nu-mi vine să cred”, a spus Cristian Tudor Popescu.

Ambele au avut momente foarte dificile, în care reușesc să servească excelent, cum face Emma Răducanu, care are un serviciu mai bun decât al Leylahei, consideră CTP.  Comentatorul a remarcat și liniștea și seninătatea de care Emma Răducanu a dat dovadă în meciul din sferturi cu Belinda Bencic într-un moment-cheie, când partida se putea întoarce.

Tăcerea și zâmbetul

„Asta, iarăși, este o caracteristică a acestor două fete: tăcerea și zâmbetul. Tăcerea! Vedeți ce deosebire între Sakkari, de o parte, și Sabalenka, care icnesc, care țipă la fiecare lovitură – și nu țipă degeaba, ci pentru că lovesc cu o forță de boxeur de categorie grea amândouă – și aceste fete, care tac. Tac. Nu scot niciun zgomot, niciun sunet atunci când lovesc mingea și din când în când, zâmbesc! Și nu este, cum am mai văzut la alții, un zâmbet lăutăresc, forțat, afișat, cu care vor să creeze o anumită stare psihică adversarului, de aroganță – nu-mi pasă de tine, totul e floare la ureche -, deși pe dinăuntru s-ar putea să nu fie deloc așa. Aici, nu! Ele au un zâmbet absolut plecat din inimă, din suflet, un zâmbet pe fețele lor curate, este un zâmbet absolut sincer, copilăresc”, subliniază Cristian Tudor Popescu.

Comentatorul spune că atmosfera psihică din spatele acestor jucătoare contează foarte mult. „Se întâmplă cu jucătoare în situația lor, jucătoare foarte tinere și talentate, să fie presate de părinți, de echipa tehnică, de antrenor, să obțină rezultate. Vă pot da un exemplu recent: Cori Gauff. Imens talent, care poate să ajungă o mare jucătoare, dar care deja are probleme din pricina presiunii de performanță pe care o exercită cine stă în tribună. Osaka e un caz extrem, ea nu a reușit să gestioneze gloria, n-a reușit să gestioneze victoria. Este un lucru foarte greu să te descurci în situațiile de triumf. E aproape la fel de greu ca în situațiile de înfrângere și Osaka s-a prăbușit pur și simplu psihic. Or, aceste două fete beneficiază din spate, se vede asta, de un suport nestresant. Adică, sigur, se face totul pentru ele – să se antreneze, să progreseze – dar se vede că nu e nimeni acolo care să le stea în cârcă și să le spună: De ce ai greșit? Ce ai făcut? Nu se poate așa ceva! Trebuie să faci … Să le preseze, cum se întâmplă de multe ori”, punctează Cristian Tudor Popescu.

Se întoarce tenisul inteligenței tactice, nu al forței brute

„În spatele acestor două fete se află o altă filosofie a antrenoratului și în general a mentoratului în tenis. Tenisul lor se racordează peste timp cu tenisul marilor jucătoare din anii de dinainte de 2000 – dinainte de surorile Williams care au marcat o piatră de hotar în tenisul feminin -, adică Steffi Graf, Chris Evert, Martina Navratilova, Martina Hingis sau după aceea, imediat, Justine Henin – jucătoare tehnice, jucătoare care nu se bazează pe o forță ieșită din comun, jucătoare foarte inteligente tactic, care au oferit un tenis splendid. Cu ele se leagă peste timp Emma și Leylah. Nu s-a mai insistat în cazul lor pe forță, pe agresivitate, brutalitate, servicii-bombă, în cazul Leylahei nici nu are fizicul pentru așa ceva. Dimpotrivă”, arată CTP.

„Iată că spre uimirea și bucuria mea imensă, e ca o minune din basmele copilăriei, iată că s-au întors din nou tenisul fineței, tenisul inteligenței tactice, tenisul în care nu forța brută primează”, a conchis comentatorul de tenis.

Editor : Luana Pavaluca