Neymar nu se lasă mai prejos! După Lionel Messi, și brazilianul vrea să bată un record al lui Pele. Ce și-a pus în gând

[ad_1]

  • Liga 1: FC Argeș – U Craiova 1948, sâmbătă, 18:00, Digi Sport 1

  • Liga 1: FC Botoșani – CFR Cluj, sâmbătă, 21:00, Digi Sport 1

Decarul celor de la PSG a oferit o pasă de gol și a reușit apoi să și marcheze în meciul de vineri dimineață împotriva selecționatei din Peru, 2-0, într-un meci din cadrul preliminariilor pentru Campionatul Mondial din 2022.

Neymar vrea să devină cel mai bun marcator din istoria Braziliei, record deținut momentan de Pele

Prin evoluția sa, Neymar a reușit să devină cel mai bun marcator din istoria Braziliei în preliminarii (12 goluri), depășindu-i pe Romario și Zico (11 goluri). De asemenea, fostul jucător al Barcelonei s-a apropiat și mai mult de recordul lui Pele, golgheterul all-time al „Selecao”. Neymar are 69 de goluri pentru țara sa și mai are nevoie de încă 9 pentru a-l depăși pe legendarul fotbalist. 

În interviul acordat la scurt timp după finalul meciului, Neymar a declarat că și-a propus să-l depășească pe cel care a făcut istorie, la rândul său, la Santos. Mai mult, starul lui PSG a ținut să îi transmită și un mesaj de încurajare celui care s-a operat recent la vârsta de 80 de ani.

„Evident, echipa este foarte importantă, dar sunt foarte fericit că sunt golgheterul și cel mai bun pasator al Braziliei în preliminarii. Sunt fericit, de asemenea, și că dacă totul decurge bine, voi depăși curând recordul lui Pele, cel mai bun marcator al Braziliei.

Pele, sper că te vei recupera rapid, pentru a putea acompania în continuare echipa națională. Sper să ieși din această situație. Știu că ești un luptător. Mă voi ruga pentru tine!”, a transmis Neymar.

Neymar le-a răspuns celor care l-au acuzat că e supraponderal: „Data viitoare voi purta M”

La începutul lunii august, când se afla în vacanță, Neymar a fost fotografiat pe un iaht, iar din imagini reieșea că brazilianul ar avea câteva kilograme în plus față de fizicul cu care își obișnuise fanii.

Neymar a fost ironizat pe rețelele sociale și în timpul meciului cu Chile, iar brazilianul le-a oferit un răspuns.

„Tricoul era mărimea L. Sunt deja în cea mai bună formă fizică. La următorul meci voi purta M”, a scris Neymar.

Etichete: neymar , brazilia , record , pele , lionel messi

[ad_2]

Citește mai mult..