Mourinho a sărbătorit cu victorie meciul 1.000 ca antrenor. Are 25 de trofee obţinute cu 9 echipe
[ad_1]
-
Liga 1: Farul – Academica Clinceni, luni, 18:00, Digi Sport 1
-
Liga 1: Universitatea Craiova – Sepsi, luni, 21:00, Digi Sport 1
Mourinho a obţinut victoria la meciul 1.000 din cariera sa de antrenor
Jocul s-a disputat în cadrul etapei a 3-a campionatului de fotbal al Italiei şi a fost transmis în direct pe Digi Sport 3.
Golurile au fost marcate de Bryan Cristane (37) şi Stephan El Shaarawy (90+1) pentru învingători, respectiv Filip Djuricic (57).
Fundaşul român Vlad Chiricheş a fost integralist la oaspeţi şi a primit un cartonaş galben în minutul 36.
Nu am ținut socoteala până de curând când am aflat că mai sunt 8-9 meciuri, apoi am devenit atent. Sunt 90 de mii de minute, mai mult dacă adăugăm și prelungirile…sunt multe!
Dar eu sunt același, nu s-a modificat esența mea ca om și ca antrenor. Nimic nu mă mai surprinde, totul pare un deja vu, aceasta este valoarea experienței.
Acum urmează un alt meci și un alt meci și un alt meci până la ultimul”, a fost reacția antrenorului portughez, citat de Agerpres.
Jose Mourinho a cucerit 25 de trofee pe banca a 9 echipe
Mourinho a cucerit 25 de trofee după ce a stat pe banca a 9 echipe și are un procentaj de victorii de 63,76 %.
El a început la Benfica în 2000, a trecut apoi la Uniao de Leiria de unde a ajuns la Porto, formația cu care a câștigat Champions League în 2004.
De aici, s-a mutat la Chelsea, unde a cucerit de două ori titlul în Anglia, două Cupe ale Angliei și două Cupe ale Ligii Angliei.
La Inter a reușit ”tripla” istorică în sezonul 2009 – 2010, iar la Real Madrid titlul în Primera și Cupa Spaniei.
A revenit la Chelsea pentru alte două trofee, apoi s-a mutat la Manchester United pentru Europa League și Cupa Ligii.
De la Tottenham a plecat fără vreun trofeu în palmares și a preluat pe AS Roma.
Reazultate Serie A, etapa a 3-a
Într-o altă partidă, AC Milan a dispus cu 2-0 pe San Siro de Lazio Roma, prin golurile lui Rafael Leao (45) şi Zlatan Ibrahimovic (67), care a revenit cu această ocazie pe gazon după o absenţă de patru luni, provocată de o accidentare.
Fundaşul Ştefan Radu a fost rezervă la oaspeţi şi a rămas pe bancă până la final, la fel ca şi portarul Ciprian Tătăruşanu (Milan).
AS Roma şi AC Milan ocupă primele locuri în clasament, cu maximum de puncte (9) după primele trei etape, alături de SSC Napoli, învingătoare sâmbătă în derby-ul cu Juventus (2-1).
Rezultate:
Sâmbătă
Empoli – Venezia 1-1
Au marcat: Bajrami (89 – penalty), respectiv Henry (13), Okereke (68).
SSC Napoli – Juventus Torino 2-1
Au marcat: Politano (57), Koulibaly (85), respectiv Morata (10).
Atalanta Bergamo – Fiorentina 2-1
Au marcat: Duvan Zapata (65 – penalty), respectiv Vlahovic (33 – penalty, 49 – penalty).
Duminică
Sampdoria Genova – Inter Milano 2-2
Au marcat: Yoshida (33), Augello (47), respectiv Dimarco (18), Lautaro Martinez (44).
Fundaşul Radu Drăguşin (Sampdoria) şi portarul Ionuţ Radu (Inter) au fost rezerve.
Spezia – Udinese 0-1
A marcat: Samardzic (89).
Torino FC – Salernitana 4-0
Au marcat: Sanabria (45), Bremer (65), Pobega (87), Lukic (90+1).
Cagliari – Genoa 2-3
Au marcat: Joao Pedro (16 – penalty), Ceppitelli (56), respectiv Destro (59), Fares (69, 78).
Mijlocaşul Răzvan Marin a fost integralist la Cagliari şi a pasat decisiv la al doilea gol al sarzilor.
AC Milan – Lazio Roma 2-0
Au marcat: Leao (45), Ibrahimovic (66).
AS Roma – Sassuolo 2-1
Au marcat: Cristante (37), El Shaarawy (90+1), respectiv Djuricic (57).
Azi se dispută partida Bologna – Hellas Verona (Digi Sport 4, 21:45).
Clasament:
1. AS Roma 9 puncte (3 jocuri)
2. AC Milan 9 p (3 j)
3. SSC Napoli 9 p (3 j)
4. Inter Milano 7 p (3 j)
5. Udinese 7 p (3 j)
6. Lazio Roma 6 p (3 j)
7. Fiorentina 6 p (3 j)
Etichete: jose mourinho , trofee mourinho , 1000 meciuri mourinho
[ad_2]
Citește mai mult..