Atac de tip mafiot într-o pădure din Suceava, cinci suspecți audiați. Mărturii cutremurătoare ale jurnalistului și activistului bătuți
[ad_1]
Apar noi mărturii despre atacul de joi seară asupra unor jurnaliști și a unui activist de mediu, într-o pădure din comuna Coșna, județul Suceava. Cei trei, care filmau un documentar despre tăierile ilegale de păduri, au fost bătuți crunt de 20 de persoane. Victimele au ajuns la Spitalul Municipal din Vatra Dornei. Între timp, la sediul poliției au fost aduse cinci persoane, pentru a fi audiate.
Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Suceava, a declarat pentru Digi24 că la sediul Poliției din Vatra Dornei au fost duse la audieri cinci persoane implicate în aceste violențe.
Epureanu a spus că nu a fost depusă încă o plângere penală pentru violențe, loviri și distrugere, dar că polițiștii s-au sesizat din oficiu și au început cercetare penală pentru aceste fapte.
„Aceste documente și acte procedurale (plângeri – n.r.) trebuie îndeplinite pentru că e vorba de infracțiuni pentru care ele sunt necesare. Noi ne-am sesizat din oficiu”, a spus Ionuț Epureanu.
După audieri, în raport cu alte probe existente la dosar se vor lua măsurile procesuale care se impun, a adăugat el.
Momentan, ancheta urmărește să costate câte persoane au fost implicate în aceste violențe, ce calitate aveau în timpul infracțiunii, gradul de implicare a fiecăruia.
Nu se știe momentan dacă aceste persoane au fost implicate în trecut în alte fapte similare, a spus reprezentantul poliției.
„Am fost aruncați din mașină, eu am fost lovit în față, am căzut într-o râpă”
Jurnalistul Mihai Dragolea a relatat pentru Digi24 că au fost atacați în timp ce filmau în pădure, spunând că printre cei 20 se aflau proprietarul pădurii și inginerul silvic.
Mihai Dragolea, jurnalist: „Dintr-odată am vazut 20 de oameni cu topoare și bâte în mână, printre care se aflau proprietarul și inginerul silvic, iar de acolo au mai fost 10 secunde până ce am fost asaltați. Noi ne-am refugiat în Dacia Duster, dar nu a ținut Dusterul la 20 de oameni, au deschis ușile, am fost aruncați din mașină, eu am fost lovit în față și am căzut într-o râpă, de unde am sunat la 112”.
Jurnalistul a mai spus că cei care i-au atacat i-au amenințat direct: „Vă omor”.
Regizorul și jurnalistul Mihai Dragolea, care filma un documentar internațional despre tăierile ilegale de păduri din România, a fost bătut crunt de circa 20 de indivizi într-o pădure de pe raza comunei Coșna (jud. Suceava). Echipamentul și toate înregistrările i-au fost distruse.
Alături de el se aflau un coleg și activistul de mediu Tiberiu Boșutar, care îi ajuta să identifice dovezile crimelor forestiere din Bucovina.
Atacul a fost sever, două dintre victime pierzându-și cunoștința în drum spre Spitalul Municipal din Vatra Dornei.
Au deschis ușile, am fost aruncați din mașină, eu am fost lovit în față, am căzut într-o râpă. Cei de sus, împreună cu Radu au fost loviți destul de rău, are amnezie. Tibi a fost bătut crunt, am înțeles că au avut niște practici din acestea de mafiot, de umilință groaznice față de dânsul. Inginerul silvic, după zisele lui Tibi, dădea cel mai tare. Am sunat poliția, a venit la fața locului, pe câțiva i-a văzut, cred că i-a identificat, a povestit Mihai Dragolea.
„M-au dezbrăcat în pielea goală și m-au trimis acasă”
Tiberiu Boșutar, activistul bătut, a declarat la rândul lui: „Nu reclam un pădurar, ci un sistem!
M-au dezbrăcat în pielea goală și m-au trimis acasă. Colegul mă întreba ce am pățit, el nu știe despre ce e vorba.
Au rupt cheia din contact, a venit de acasă fratele cu altă cheie.
Nu voiam să ies din mașină și au vrut să răstoarne mașina, au vrut să mă dea în râpă cu tot cu mașina”.
Editor : G.M.
[ad_2]
Citește mai mult..